Expert economic: salariul mediu pe economie a crescut în 2021, dar a scăzut puterea de cumpărare a cetățenilor din cauza inflației

Ion Chișlea
04/01/2022
Facebook

În anul 2021 moldovenii au avut un salariu mediu pe economie de circa 9200 de lei, în creștere cu 15,8%, sau cu 1300 de lei față de anul 2020. Efectele pozitive ale creșterii salariilor nu au fost însă resimțite din cauza inflației, care a fost la cel mai înalt nivel din ultimii 18 ani, susține expertul economic Veaceslav Ioniță, de la IDIS Viitorul, într-o analiză economică.   

Cel mai bine plătiți sunt doar 10% din salariați sau 60 de mii de moldoveni, care au ridicat un salariu mediu lunar de 25 de mii de lei, cu circa 4 mii de lei mai mult decât în anul 2020. În același timp, 10% din cel mai prost plătiți salariați sau alți 60 de mii de moldoveni, au un salariu mediu de 2890 de lei pe lună, sau cu 270 de lei mai mult decât acum doi ani. „În ultimii zece ani practic se păstrează proporția. Oamenii săraci primesc un salariu de 8-9 ori mai mic decât cei bogați”, precizează economistul.

Realizând o comparație dintre salariile moldovenilor din dreapta și stânga Nistrului, analistul economic precizează în perioada 2010-2015 salariul celor din stânga Nistrului a fost chiar mai mare decât al celor în dreapta Nistrului. În partea dreaptă era de 4 mii de lei și ceva, iar în stânga - 6400 de lei. După, a urmat deprecierea valutei în stânga Nistrului, scăderea volumului exportului, scăderea nominală a salariului și, astfel, în 2018 salariul real al moldovenilor din stânga Nistrului a scăzut până la 4400 de lei, în condițiile în care în partea dreaptă a crescut.

„În 2021 estimăm că salariul mediu pe economie în dreapta Nistrului va fi de 9200 de lei, iar în stânga - de 6100 de lei. Salariul a fost calculat în lei moldovenești, ținând cont de cursul valutar. Paritatea puterii de cumpărare a unui lei în stânga Nistrului este totuși mai mare. Acolo prețul la gaz, la energie electrică și la anumite produse este mai mic decât în Republica Moldova. Cu un leu în regiunea transnistreană, în mediu, cumperi cu 20% mai mult”, a menționat analistul economic.

 

Ion Chișlea
04/01/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii