Expert: „Moldova are nevoie să relanseze diplomația economică, axată pe promovarea exporturilor și atragerea investițiilor”

Crina Dumitriu
28/11/2021
CIJM

Pentru a asigura o dezvoltare economică durabilă, Republica Moldova are nevoie să relanseze dilomația economică și să elaboreze o nouă strategie pe termen lung asupra diplomației economice, axată pe promovarea exporturilor și atragerea investițiilor. Concluziile sunt formulate într-o notă analitică, elaborată de Centrul de Politici și Reforme (IPRE).

„Diplomația economică în țara noastră este un domeniu cu un potențial încă nevalorificat, în special din cauza lipsei îndelungate a voinței politice, dar și unor probleme sistemice care s-au agravat în ultimii ani, precum lipsa forței de muncă, dictată de exodul populației. Alte cauze țin de interacțiunea, comunicarea și coordonarea deficitară între instituțiile cheie. Sarcinile puse în fața misiunilor diplomatice și oficiilor consulare și, în special, cele formulate pentru atașații economici, sunt generale și extrem de extinse. Toate aceste aspecte se suprapun lipsei resurselor în cazul instituțiilor de resort, absenței birourilor comercial-economice sau a atașaților în țări ce ar putea deveni destinații importante pentru exporturile moldovenești, dar și neimplicarea sau indiferența unor ambasadori”, consideră experta Elena Varta, autoarea studiului. 

Studiul descrie prioritățile pe care ar trebui să se axeze auoritățile moldovenești, în contextul economic actual, având în vedere constrângerile bugetare existente. Pentru perioada imediat următoare ar fi necesare intervenții pe termen scurt care nu necesită investiții sau eforturi colosale, inclusiv stabilirea unor criterii de performanță pentru fiecare misiune și oficiu consular, ambasadori, atașați economici și birouri comercial-economice, arată studiul.

În acest context, potrivit analizei făcute de IPRE, trebuie să fie adoptat un plan inter-instituțional pentru anul 2021-2022 care să includă un set de acțiuni clare și specifice pentru diplomația economică moldovenească, axate pe promovarea exporturilor și atragerea investițiilor; delimitarea clară a responsabilităților și stabilirea cărei instituții îi revine rolul coordonator pe diverse aspecte, inclusiv coordonarea întregului proces de către o autoritate națională desemnată.

 

Crina Dumitriu
28/11/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii