Mai multe prevederi ale cadrului normativ care fac posibilă dublarea funcțiilor de control de către diverse autorități publice și administrația publică locală în domeniul protecției mediului vor fi revizuite. În principal urmează a fi excluse dublările de funcții pe segmentul transportării produselor lemnoase, în domeniul protecției pădurilor și cel al gestionării deșeurilor.
Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, problemele privind dublarea funcțiilor de control au fost, în mare parte, identificate de asociațiile de întreprinzători.
Membrii grupului de lucru pentru revizuirea cadrului normativ au stabilit că Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au responsabilitatea pentru controlul actelor de proveniență în procesul transportării produselor lemnoase de la locul de recoltare sau de depozitare. Totodată, asigurarea şi realizarea măsurilor de protecţie a pădurilor de către proprietarii şi gestionarii de terenuri este controlată de IPM, dar și de autorităţile administraţiei publice locale.
O altă dublare a competențelor de control ce urmează a fi exclusă ține de domeniul gestionării deșeurilor. Pe acest segment, autoritățile teritoriale de mediu verifică respectarea legislației de mediu de către cei implicați în gestionarea deșeurilor, iar Agenția Națională pentru Sănătate Publică exercită „monitorizarea departamentală” a cerințelor de gestionare a deșeurilor rezultate din activitățile medicale.
Propunerile de soluționare a dublărilor de competențelor depistate se bazează în mare parte pe practicile și principiile promovate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, se spune în comunicat. Revizuirea cadrului normativ este realizată în contextul Reformei sistemului de control de stat asupra activității de întreprinzător, preconizate pentru anii 2023-2024.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Finanţatori:
Parteneri: