Posturile ilegale ale structurilor de forță transnistrene și necesitatea stabilirii obligativității eliminării acestora, precum și a construcțiilor de fortificație a lor din Zona de Securitate a fost discutată în cadrul ultimei ședințe a Comisiei Unificate de Control, se arată într-un comunicat al Delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control.
Delegația a cerut demararea unor cercetări la nivelul Comandamentului Militar Întrunit cu privire la comportamentul sfidător manifestat de un comandant din cadrul contingentului militar al Federației Ruse în Forțele Mixte de Menținere a Păcii. La 7 mai curent, acesta s-a prezentat la complexul memorial „Capul de Pod Șerpeni”, unde se desfășura un eveniment public, „purtând pe uniformă elemente neprevăzute în actele Comisiei Unificate de Control și interzise de legislația Republicii Moldova”. „Aceste acțiuni provocatoare au fost urmate de o serie de comentarii manipulatorii în mass-media, în încercarea eșuată de a pasa responsabilitatea pe reprezentanții autorităților de aplicare a legii”, scrie în comunicat.
Totodată, delegații Chișinăului au chemat componentele Comisiei Unificate de Control să abandoneze abordările contraproductive, confruntările inutile și alte acțiuni capabile să tensioneze și mai mult atmosfera de lucru pe platforma Comisiei, înaintând o declarație în acest sens.
„De precizat că incidentul este în curs de examinare și de către organele de drept ale Republicii Moldova în conformitate cu legislația națională”, se mai spune în comunicat.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii