Federația Rusă, exclusă din Consiliul Europei, după invadarea Ucrainei

Madalin Necsuțu
16/03/2022

Rusia a fost exclusă, miercuri, din Consiliul Europei, după o decizie luată de într-o ședință  extraordinară în această dimineață de către Comitetul Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei. Federația Rusă este membră în acest consiliul de 26 de ani. 

Anterior, marți, Adunarea Parlamentară a Consiliul Europei (APCE) a adoptat în unanimitate un aviz în care s-a ajuns la concluzia că Federația Rusă nu mai poate fi stat membru al Consiliului Europei.

În rezoluția adoptată marți de APCE în unanimitate în sesiunea sa specială de marți, APCE a constatat că Federația Rusă a comis încălcări grave incompatibile cu statutul de membru al Consiliului Europei.

„Rusia și-a escaladat activitățile militare împotriva Ucrainei la niveluri fără precedent, provocând mii de victime civile, strămutând milioane de oameni și devastând țara”, se arată în rezoluția APCE.

La Chișinău, Partidul Socialiștilor din Republcia Moldova a condamnat „graba, emoția și lipsa de perspicacitate” cu care APCE a adoptat rezoluția de condamnare a operațiunii militare a Rusiei în Ucraina, inclusiv amendamentul privind „agresiunea militară împotriva Moldovei” și „ocuparea regiunii transnistrene”.  

La rândul său, fostul diplomat și analist politic Igor Munteanu a comentat rezoluția APCE care „vorbește despre o solidaritate fără precedent în lumea democrațiilor europene contra unui stat agresor, Rusia. Cred că această solidaritate transmite guvernării de la Chișinău mesajul că orice ezitări pe subiectul acestei agresiuni militare sau a unor relații delicate cu oligarhii de la Tiraspol, nu promite niciun ”discount” din partea statului agresor”.

Madalin Necsuțu
16/03/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii