Focare de tensiune în zona de securitate: Tiraspolul sfidează înțelegerile

Anticoruptie.md
16/11/2023
Sursa: CIJM

În pofida înțelegerilor, Tiraspolul a instalat mai multe posturi ilegale în zona de securitate. Este observația membrilor Comisiei Unificate de Control din partea Republicii Moldova. Delegația moldovenească a cerut autorităților nerecunoscute să desființeze posturile și să se conformeze regimului de securitate stabilit prin prevederile Acordului din 1992.

„Comisia Unificată de Control s-a întrunit în ședință la Bender. A fost audiat raportul săptămânal al Comandamentului Militar Întrunit cu privire la situația în Zona de Securitate. S-a constatat prezența posturilor ilegale ale structurilor de forță transnistrene. Faptul demonstrează sfidarea continuă a regimului de securitate stabilit pentru municipiul Bender prin prevederile Acordului din 21 iulie 1992”, se arată într-un comunicat al delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC).

În cadrul discuțiilor în Comisie exponenții Tiraspolului au recunoscut că periodic instalează în Bender posturi mobile formate din așa-ziși „grăniceri”, ignorând principiile misiunii de menținere a păcii pe râul Nistru. Fiind abordat subiectul montării neautorizate a parapetului metalic pe drumul ce leagă Varnița de Bender, reprezentanții de la Tiraspol au reafirmat că această instalație ar fi destinată siguranței rutiere și nu va fi folosită pentru îngrădirea libertății de circulație.

„Delegația Chișinăului în Comisia Unificată de Control și componenta Republicii Moldova în Comandamentul Militar Întrunit vor monitoriza neîntrerupt derularea acestor acțiuni unilaterale pentru a evita apariția noilor focare de tensiune în Zona de Securitate”, mai spun membrii CUC.

Următoarea ședință a Comisiei Unificate de Control este preconizată pentru 23 noiembrie curent.

Anticoruptie.md
16/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii