Fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, respinge acuzaţiile lui Veaceslv Platon că ar fi mesagerul lui Plahotnic pentru Maia Sandu

Julieta Saviţchi
09/06/2021
Veaceslav Platon și Viorel Morari

Fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, respinge acuzaţiile afaceristului Veaceslav Platon, făcute în cadrul unei emisiuni telivizate, că ar fi persoana care transmite mesaje pentru Maia Sandu de la  fostul preşedinte PDM, Vladimir Plahotnic.

„Pentru mine, este clar că Veaceslav Platon are misiunea de a discredita partidele de dreapta înscrise în cursa pentru alegerile parlamentare anticipate şi, în special,  PAS. Platon, ajutat de prietenul său, Alexandru Stoianoglo, m-a acoperit cu noroi, mi-a format o imagine cât se poate de murdară. Iar acum o folosesc împotriva preşedintei Maia Sandu şi a formaţiunii pe care a condus-o. Este evident că Platon face jocul lui Igor Dodon şi al PSRM-lui şi mă foloseşte pe mine în acest scop”, a spus Viorel Morari.

„De fapt, Platon aruncă cu noroi şi se răzbună pe toţi cei care îl critică. Maia Sandu a reacţionat negativ după ce procurorii au renunţat la acuzaţiile aduse lui Platon. Drept reacție, acesta a început campania de denegrare, chipurile, va demonstra că regina este goală. După ce Alexandru Slusari de la Platforma DA Platon a vorbit critic despre Platon, imediat afaceristul a început să otrăvească spaţiul mediatic cu acuzaţii nefondate împotriva politicianului. Aceste cazuri nu sunt singure”, a adăugat el.

Viorel Morari a precizat că nu are legături cu PAS, în special cu deputatul Sergiu Litvinenco, despre care Platon a declarat că ar fi omul de legătură dintre Morari şi Maia Sandu: „Nu am nicio legătură cu Litvinenco. Poate, în trecut, ne-am întâlnit la vreun seminar şi am făcut schimb de amabilităţi. Dar, la sigur, cinci ani nu am comunicat cu el”.

Fostul şef de la Procuratura Anticorupţie susţine că nu comunică nici într-un fel cu Plahotniuc. „Eu, personal, am avut de suferit din cauza lui Plahotniuc, dacă vă amintiţi, în primăvara anului 2019, când am depus cerere de demisie în urma scandalului Andrei Tranga. Iar când am revenit în Procuratură după plecarea lui Plahotniuc, am fost primul care a dispus intentarea a două dosare pe numele lui şi l-am dat în urmărire generală”, a spus procurorul suspendat.

Veaceslav Platon declarat marţi seară, în cadrul emisiunii Puterea a patra de la postul de televiziune N 4, că Vladimir Plahotniuc nu mai are bani. Și-a pierdut orice influență în Republica Moldova, iar singurele mesaje pe care le mai transmite pentru politicienii moldoveni sunt pentru Maia Sandu.

„Eu urmăresc foarte atent tot ce se întâmplă, comunic cu cercul lui de persoane. Țin totul sub control și pot să vă spun că Plahotniuc nu mai are influență în Republica Moldova. Tot ce mai poate face este să transmită anumite mesaje prin Viorel Morari lui Sergiu Litvinenco pentru Maia Sandu”, a spus Platon.

Viorel Morari are statut de învinuit într-un dosar penal intentat cu un an şi jumătate în urmă pentru abuz în serviciu şi amestec în înfăptuirea justiţiei. Veaceslav Platon are în dosarul respectiv statut de parte vătămată şi pretinde de la Morari 300.000.000 de dolari prejudicii materiale şi 1.000.000 de lei prejudicii morale.

Julieta Saviţchi
09/06/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii