Furtună și Vlah, vizită înainte de alegeri la Moscova. Cele două, surprinse în aeroport de reporterii Anticoruptie.md
Lidera partidului Inima Moldovei, Irina Vlah, și Victoria Furtună, președinta partidului Moldova Mare au fost surprinse la Aeroportul Internațional Chișinău. Acestea au călătorit într-un avion, de la Istanbul până la Chișinău. Sursele portalului Anticoruptie.md au declarat însă că cele două au fost la Moscova, cu escală în Turcia.
Irina Vlah și Victoria Furtună au ieșit separat din Aeroport. Președinta Inima Moldovei, fiind întrebată cu ce scop a fost la Moscova, a declarat că are dreptul la viață privată, fără a da detalii.
În ceea ce o privește pe Victoria Furtună, aceasta a negat că ar fi fost la Moscova, declarând că a mers într-o călătorie la Istanbul. Nici una, nici alta nu erau însoțite de membri ai familiei.
În luna martie 2025, Victoria Furtună s-a întâlnit cu ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Ozerov. Întâlnirea a fost folosită ca prilej pentru a promova ideea că „Rusia rămâne un jucător-cheie în politica și economia mondială”, atunci când „vechile ordine” se destramă. Nu este clară însă poziția sa în această ecuație diplomatică, așa cum Furtună nu mai deține nicio funcție oficială, iar scorul său la scrutinul prezidențial a fost de 4,45 la sută din sufragii.
Fosta procuroră a apărut în centrul atenției publice după ce a plecat cu scandal din Procuratura Anticorupție. Deși s-a declarat independentă în campanie, au existat mai multe indicii că ar fi susținută de oligarhul Ilan Șor. Mesajele sale electorale s-au bazat pe narațiuni pro-rusești.
.jpg)
„Sunt sigură că doar prin eforturi comune putem construi un parteneriat solid și benefic pentru ambele țări. Lumea e prea mică pentru noi bariere. Moldova și Rusia trebuie să privească spre viitor, nu să trăiască în trecut. Moldova nu caută dușmani. Neutralitatea și independența nu înseamnă alegerea între Est și Vest. Înseamnă dreptul de a lua decizii fără presiuni, fără amenințări, fără scenarii impuse din exterior”, se arată în mesajul scris de Furtună.
În timpul campaniei prezidențiale, portalul Anticoruptie.md a studiat biografia Victoriei Furtună. Aceasta s-a lansat în campania electorală din zona separatistă. Cu un porumbel în mână, având pe plan secund imaginea Tiraspolului, fosta acuzatoare s-a declarat independent. Deși a etalat o tonalitate împăciuitoare, aceasta a folosit utilizat subiectul războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina în scopuri nu tocmai pașnice.
„Am aflat că al doilea mandat prezidențial al Maiei Sandu va începe cu un război, al doilea front în Transnistria, războiul împotriva păcii este în pregătire activă. Tot ajutorul extern în bani, cadre arme, tehnică, pe parcursul ultimilor doi ani, a fost doar pregătirea evenimentelor din toamna care vine”, a spus Furtună.
O înregistrare audio, expediată jurnaliștilor de la Deschide.md, dezvăluia cum lidera organizației teritoriale a partidului Șansă din Dondușeni, Cristina Crudu, dădea instrucțiuni ca la alegeri să fie votată Victoria Furtună. Crudu se adresa și partenerilor din blocul Victorie/Pobeda.
„Candidatul pe care îl susținem ne-a fost prezentat ieri, e doamna Victoria Furtună. Noi suntem în blocul electoral Pobeda. Doamna Victoria Furtună e candidat independent. Ea tot are electoratul ei. Ea este jurist, a activat 18 ani în Procuratura Generală. Dacă bateți pe Google, o să vedeți situația, adică problema, că Maia Sandu a dat-o afară din Procuratura Generală”, ar fi declarat Crudu, conform surselor Deschide.md.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
