Gruparea Wagner, decapitată. Cine sunt cei doi adjuncți ai lui Prigojin, care au murit în urma prăbușirii avionului

Anticoruptie.md
24/08/2023
Colaj CIJM

Împreună cu Evgheni Prigojin, liderul grupării Wagner, în  avionul care s-a prăbușit miercuri, 23 august,  lângă Tver, se aflau și doi adjuncți ai săi. Este vorba despre Dmitri Utkin, principalul comandant și Valeri Cecalov, care se ocupa de aprovizionare.

Autoritățile ruse au confirmat că Evgheni Prigojin se afla în avionul Embraer care  s-a prăbușit în regiunea Tver. În lista celor 10 persoane declarate moarte se regăsesc și numele lui Dmitri Utkin, mâna dreaptă a lui Prigojin pe câmpul de luptă.

Utkin a fost ofițer al forțelor speciale ale armatei GRU, unde a deținut gradul de locotenent colonel. Se presupune că anume el stă în spatele fondării Grupului Wagner, denumit cu propriul său indicativ de apel. Putin l-a decorat de patru ori cu Ordinul pentru Curaj.

Valeri Cecalov este un alt apropiat al lui Prigojin, care îi este alături din anul 2000. Atunci a fost  numit manager al proiectului Concordia, care se ocupa de asigurarea alimentației copiilor din școlile Moscovei și în spatele căruia era Prigojin. După invadarea Ucrainei, s-a ocupat de aprovizionarea grupului Wagner cu produse alimentare, dar și a asigurat partea logistică în „proiectele siriene și africane”.

Avionul privat în care se afla conducerea Wagner s-a prăbușit miercuri seară, la scurt timp după decolare. În aeronavă erau în total 10 persoane, 3 dintre care membri ai echipajului. Avionul decolase de pe aeroportul Șeremetievo, cu destinatia Sankt Petersburg, dar s-a prăbușit la doar câțiva kilometri de Moscova, în regiunea Tver.

Canalul de Telegram Baza publică lista de pasageri din avionul prăbușit, pe care figurează și numele șefului Wagner: Propustin Serghei, Makaryan Evgeniy, Totmin Aleksandr, Chekalov Valeriy, Utkin Dmitriy, Matuseev Nikolay, Prigozhin Evgeniy. Membrii echipajului: Levshin Aleksei, comandant; Karimov Rustam, copilot; Raspopova Kristina, însoțitor de bord.

Anticoruptie.md
24/08/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii