Țările din Grupul celor Șapte (G7), cu cele mai avansate economii ale lumii, sunt gata să impună sancțiuni împotriva Moscovei în cazul invaziei Rusiei în Ucraina, ceea ce va atrage „consecințe pe scară largă și imediate” pentru economia rusă, scrie TASS.
O declarație a miniștrilor de finanțe G7 în acest sens a fost publicată, luni, pe pagina web al Guvernului Marii Britanii, unul dintre membrii grupului.
„Suntem pregătiți să impunem în mod colectiv sancțiuni economice și financiare, care vor avea consecințe pe scară largă și imediate pentru economia rusă. Orice agresiune militară a Rusiei împotriva Ucrainei va fi întâmpinată cu un răspuns rapid și coordonat în forță”, se spune în declarația comună a miniștrilor finanțelor ale celor șapte state membre ale grupului, care pe lângă Marea Britanie, include Germania, Italia, Canada, Statele Unite, Franța și Japonia.
În declaraţie se arată că G7 intenționează „să acționeze rapid și decisiv pentru a susține economia ucraineană, susținând în același timp eforturile în curs de identificare urgentă a unei căi diplomatice de detensionare a situației de la granița cu Rusia.
Liderii Grupului celor Șapte țări au anunțat anterior că intenționează să discute situația din jurul Ucrainei în format virtual pe 24 februarie.
Bloomberg anunța, cu referinţă la surse, că întâlnirea va fi dedicată situației de la granița dintre Rusia și Ucraina. Întâlnirea va decide ce fel de sancțiuni vor fi aplicateîn cazul în care Rusia decide până la urmă să atace Ucraina.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii