Guvernul a anunțat cu cât îi va compensa la factura de gaze atât pentru consumatorii casnici, cât și pe cei privați. Ce bani vor primi fiecare de la stat

Mădălin Necșuțu
01/02/2022

Executivul a anunțat marți că va compensa până la 150 de metri cubi de gaze pentru consumatorii casnici și 500 metri cubi pentru consumatorii non-casnici în sectorul privat, în urma noii majorări a tarifelor la gazele naturale.

Guvernul va compensa pentru consumatorii casnici 79,8% din diferența rezultată în urma majorării de preț pentru primii 50 metri cubi consumați lunar, iar pentru următorii 100 metri cubi consumați 69,5% din diferență, astfel încât  prețul plătit de aceștia va rămâne în continuare 6,8 lei pentru primii 50 de metri cubi, respectiv 7,9 lei pentru următorii 100 metri cubi folosiți. 

Pentru consumatorii non-casnici, definiți ca persoane fizice sau persoane juridice care procură gaze naturale de la furnizorii de gaze naturale în alte scopuri decât pentru propriile necesități casnice, cu excepția autorităților și instituțiilor publice, Guvernul va compensa primii 500 de metri cubi consumați, cu 100% din diferența dintre prețul reglementat pentru furnizarea gazelor naturale din luna de facturare și prețul respectiv din luna decembrie 2021, după majorarea inițială, se arată într-un comunicat al Guvernului. 

Procedura de compensare va fi similară cu cea pentru consumatorii casnici, în facturile emise de furnizori urmând a fi indicată separat suma totală pentru serviciile prestate, mărimea compensației și suma care urmează să fie achitată de către fiecare consumator după recalculare.

Sprijinul Guvernului va fi oferit în mod retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2022, urmând să fie acordat și pentru lunile februarie și martie ale anului curent. Pentru compensarea diferenței de preț pentru consumatorii non-casnici, în urma ultimei majorări a tarifelor la gazele naturale, vor fi alocate 60 de milioane de lei din Fondul de intervenție al Guvernului.

Mădălin Necșuțu
01/02/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii