Asociația Forța Fermierilor cere urgentarea restricționarea temporară a importurilor din Ucraina a grâului, porumbului, floarei soarelui și rapiței. Apelul a fost transmis în contextul în care Comisia Europeană a luat o astfel de decizie în data de 5 mai, care vizează cinci țări din Europa de Est. De altă parte, autoritățile ucrainene au declarat că vor sista importurile din Republica Moldova dacă astfel de măsuri vor fi aprobate de Guvernul de la Chișinău.
”Organizația noastră reiterează a căta oară că marea majoritatea fermierilor mici și mijlocii din Moldova se află în pragul falimentului. În mare parte acest lucru se întâmplă din cauza prăbușirii vertiginoase a prețurilor la materia primă agricolă din ultimul an sub presiunea producției din Ucraina. Din estimările noastre, în perioada respectivă pierderile agricultorilor de la diferența de prețuri la comercializarea grâului, porumbului, floarei soarelui și rapiței au constituit cel puțin 2 MILIARDE LEI. În prezent prețul unui kg de grău a coborât la 2,8 lei per kg, pe când prețul de cost este circa 5 lei pentru un kilogram. Cea mai dramatică diminuare a prețurilor se atestă la floarea soarelui – minus 3,5-4 lei per kg. Acum producția se vinde sub 7 lei per kg , având prețul de cost al unui kilogram aproximativ 10 lei”, menționează reprezentanții „Forței Fermierilor”.
Organizația solicită adoptarea săptămâna curentă de către Guvern a hotărârii privind interzicerea temporară, după modelul UE, a importurilor de grău, porumb, floarei soarelui și rapiță din Ucraina.
”Care ar fi soarta majorității agricultorilor, dacă în următoarele două luni în țara în urma invaziei producției din Ucraina nu vor fi spații necesare pentru depozitarea producției agricole din recolta nou, iar prețurile la materia primă vor continua căderea liberă? Răspunsul este evident. Insolvabilitatea fermierilor, dispariție a miilor locuri de muncă, accelerarea exodului și distrugerea definitivă a satelor! Acest rezultat nicidecum nu ajută Ucrainei și va genera doar tulburări sociale și politice, care ar influența scăderea semnificativă a nivelul de susținere a vectorului european în rândurile populației. Astfel au de câștigat doar forțele ostile intereselor Republicii Moldova”, notează fermierii, reuniți în jurul asociației.
Forța Fermierilor mai solicită ca, în termene proxime, să fie identificate mijloacele financiare pentru compensarea pierderilor din cauza micșorării prețurilor la producția agricolă.
Comisia Europeană a adoptat măsurile preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, în temeiul clauzei de salvgardare din Regulamentul privind măsurile comerciale autonome. Grâul, porumbul, rapița și semințele floarea-soarelui originare din Ucraina pot fi puse în continuare în liberă circulație în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția a cinci state membre aflate în prima linie, și anume Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia.
Vineri, 6 mai, vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare a avut o întrevedere cu omologul ucrainean, Mykola Solski.
Discuțiile au fost focusate pe subiectul importului și tranzitului cerealelor ucrainene în țara noastră. Vicepremierul Vladimir Bolea a comunicat despre intenția Republicii Moldova de a se alinia la decizia UE de instituire a unei măsuri temporare privind importul de grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui originare din Ucraina, cu asigurarea tranzitului prin țara noastră.

„Cantitatea de cereale autohtone din depozite este mare, fapt ce pune presiuni pe fermieri. Aceștia sunt îngrijorați că nu vor dispune de spații pentru noua recoltă. În același timp, tendința de export a cerealelor autohtone are o dinamică descendentă, cheltuielile de logistică au crescut și prețurile la bursele internaționale s-au prăbușit. Fermierii noștri au nevoie să-și valorifice stocurile de cereale și să se pregătească de noul sezon agricol. Noi suntem solidari cu poporul ucrainean care este impus să facă față multiplelor provocări în acest război și condamnăm cu desăvârșire atrocitățile agresorilor. Pentru noi este important să avem dialog constructiv cu autoritățile din Ucraina și suntem deschiși să discutăm pașii următori pentru a soluționa problemele fermierilor ambelor popoare”, a comunicat Vladimir Bolea.
Oficialii au agreat ideea de a consolida dialogul pe linia ministerială, pentru a facilita schimbul de informații și pentru a dezvolta conectivitatea cu membrii comunității agricole.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii