Imagini cu puternic impact emoțional//Bilanțul morților în Dnipro, în creștere

Anticoruptie.md
15/01/2023
Sursa: unian.ua

Numărul morților în urma atacului rusesc cu rachetă asupra blocului din orașul ucrainean Dnipro crește de la o oră la alta. Cel puțin 25 persoane au fost ucise, 73 rănite, iar 43 sunt date dispărute, anunță autoritățile ucrainene. Serviciile de intervenție sunt la fața locului, deoarece supraviețuitorii prinși sub dărâmăturile clădirii prăbușite continuă să transmită semnale.

Salvatorii își continuă munca la blocul avariat în urma atacului rusesc de sâmbătă. Conform declarațiilor acestora, sub ruinile clădirii sunt mai multe persoane care trimit mesaje sau sună de la telefoanele mobile. Din timp în timp, aceștia opresc motoarele unităților de intervenție pentru a putea desluși strigătele oamenilor prinși sub dărâmături.

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că, pe parcursul zilei de sâmbătă, 14 ianuarie, 30 de rachete ruseşti au fost lansate asupra Ucrainei, 20 fiind doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană. Zelenski a mai declarat că atacurile ruse asupra obiectivelor civile pot fi oprite doar dacă partenerii occidentali ai Ucrainei vor furniza armele necesare.



 

Anticoruptie.md
15/01/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii