„Informații pertinente și verificate”. Reacția Serviciului de Informații și Securitate și a Președinției la acuzațiile procurorei anticorupție Victoria Furtună

Tatiana Gherța
11/03/2024

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) susține într-un răspuns oferit pentru Portalul Anticoruptie.md că acțiunile întreprinse în cazul procurorei anticorupție, Victoria Furtună, au fost întreprinse conform legii, iar informațiile colectate pentru aviz sunt „pertinente și verificate”. La rândul său, Președinția a comunicat că „nu comentează declarațiile calomnioase din spațiul public”, făcând trimitere la acuzațiile lansate de Victoria Furtună. 

SIS a precizat că avizul a fost transmis în baza solicitării care a venit din partea Procuraturii Generale în contextul în care procurora Victoria Furtună era în proces de perfectare a dreptului de acces la secretul de stat. 

„Conform Legii cu privire la secretul de stat, Serviciul de Informații şi Securitate asigură realizarea măsurilor de control în privința cetățenilor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat. Avizele sunt remise pe adresa autorității solicitante, iar la elaborarea acestora Serviciul se bazează pe informații pertinente și verificate, respectând principiile neutralității și echidistanței”, se menționează în răspunsul SIS.

Instituția nu a oferit detalii legate de avizul negativ al Victoriei Furtună, subliniind că este concentrată pe misiunile sale, în special pe securitatea națională. „În activitatea sa, SIS acționează în strictă conformitate cu prevederile legale și respectă drepturile și libertățile persoanelor, fiind concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale, care privesc exclusiv securitatea națională”, a subliniat Serviciul.

Deși Președinția a precizat că nu comentează declarațiile „calomnioase”, instituția a ținut să precizeze că acuzațiile procurorei Furtună reprezintă „o încercare de a politiza un subiect”. 

„Instituția prezidențială nu comentează declarațiile calomnioase din spațiul public. Atragerea Președinției în discuții ce vizează procese din sectorul justiției este, de fapt, o încercare de a politiza un subiect care trebuie examinat în strictă prevedere cu legea”, se menționează în răspunsul oferit de purtătoarea de cuvânt a Președinției, Irina Gotisan-Sotnic.

Până în acest moment, Procuratura Generală nu a venit cu o reacție la acuzațiile procurorei Victoria Furtună. 

Aceasta a publicat, pe 11 martie, un video, în care a spus că și-a dat demisia din cauză că procurorul general interimar Ion Munteanu i-a retras dreptul de acces la secretul de stat în baza unui aviz negativ al SIS. După spusele sale, aceste acțiuni au legătură cu faptul că, în timpul investigațiilor sale, ar fi reușit să descopere că instituțiile statului „au fabricat dosare împotriva judecătorilor neloiali”. 

Tatiana Gherța
11/03/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii