Inițiativa civică „Pentru un Parlament curat 2018” va monitoriza candidații la funcția de deputat

Anticoruptie.md
13/07/2018
Foto: privesc.eu

Un grup de organizaţii neguvernamentale, printre care Asociația pentru Democraţie Participativă „ADEPT”, Asociaţia Presei Independente (API), Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) şi Centrul de Investigaţii Jurnalistice (CIJM), a lansat vineri, 13 iulie, Iniţiativa Civică „Pentru un Parlament Curat 2018”, prin care își propune să monitorizeze candidaţii la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Monitorizarea se va efectua în baza a patru criterii: integritatea în activitatea politică, integritatea în gestionarea averii și a intereselor personale, integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid, cazier judiciar. Organizaţiile neguvernamentale și-au propus drept scop promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare, dar şi a principiului integrităţii persoanelor cu funcţii publice.

În cadrul Iniţiativei Civice „Pentru un Parlament Curat 2018”, un grup de jurnalişti de investigație va monitoriza, în baza unor indicatori de integritate, atât listele candidaţilor prezentate de partidele politice cu şanse de accedere în viitorul Parlament, cât și alți potențiali candidați ai partidelor politice sau candidați independenți în circumscripţia naţională şi în cirmuscripţiile uninominale. În total, vor fi monitorizați în jur de 450 de potenţiali candidaţi în campania pre-electorală şi vor fi elaborate, în campania electorală, până la 250 de profiluri scurte ale candidaților înscrişi în listele partidelor care se vor înregistra la alegeri sau ale candidaţilor independenţi înregistraţi. Profilurile se vor baza pe investigații jurnalistice bine documentate, cu surse de informaţie pasibile verificării. Profilurile și investigațiile realizate vor fi publicate în mai multe surse de informare media naţionale şi locale şi vor putea fi accesate pe portalurile www.Moldovacurata.md, www.Anticoruptie.md și www.Investigatii.md.

În cadrul evenimentului de lansare, Cornelia Cozonac, preşedinta Centrului de Investigații Jurnalistice, a declarat: „Dreptul la vot este poate cel mai important drept și cetățeanul trebuie să fie liber să decidă pe cine vrea să propulseze la funcții publice. De aceea, este foarte important ca noi, cei din societatea civilă și chiar toți cetățenii să promoveze, să informeze, să încerce să convingă cât mai mulți alegători că este important să-și dea votul informat, să se intereseze cine sunt cei care aspiră la o funcție publică, cât de integri și profesioniști sunt ei și cât de interesați sunt să facă schimbări în interesul cetățenilor”.

Petru Macovei, directorul executiv al API, a subliniat: „Ne dorim să asigurăm o cât mai largă informare a cetățenilor cu drept de vot despre candidații la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În această campanie electorală acest lucru va fi mai greu de făcut pentru că avem sistemul de vot mixt. Cu toate acestea, considerăm că este dreptul cetățenilor să cunoască persoanele pentru care intenționează să-și dea votul la alegeri. De asemenea, ne dorim să promovăm principiul integrității persoanelor promovate în funcții publice. Avem ferma convingere că deputații trebuie să fie oameni demni de această funcție, oameni care vor lucra pentru binele poporului, nu pentru binele grupurilor de interese”.

Galina Bostan, preşedinta Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, a remarcat: „Noi ca jurişti vom conlucra cu jurnaliștii care vor face profilurile și investigațiile despre candidați pentru a asigura corectitudinea informațiilor prezentate și, totodată, vom asigura reprezentarea în instanță în cazul în care vreun candidat electoral ne va acționa în judecată sau dacă ni se va îngrădi accesul la informație. Începând cu 2010 până în 2014 am avut patru dosare de judecată. Pe toate le-am câștigat”. 

Viorica Zaharia, redactora portalului Moldovacurata.md, a subliniat: „Vreau să accentuez că indiferent ce preț pune guvernarea pe noțiunea de integritate, jurnaliștii au obligația, în virtutea misiunii pe care o au să monitorizeze integritatea deputaților, miniștrilor, primarilor și tuturor celor care se află în serviciul public. Unele instituții lasă noțiunea de integritate doar pe seama Agenției Naționale de Integritate. Vrem să le reamintim partidelor cât de important este să aibă pe listă persoane integre ca ulterior acestea să formeze Guvernul și Parlamentul, dar mai ales să informăm cetățenii cine sunt persoanele care vor conduce țara”. 

Mariana Kalughin, expertă Asociația pentru Democraţie Participativă, a declarat: „Vom avea câteva criterii de bază în ce privește integritatea în activitatea politică, dar și consecvența în activitatea parlamentară și extraparlamentară. Nu vor fi omise cazurile de traseism, partiinic sau doctrinar. Vom urmări cum a fost respectat regimul fiscal, conflictul de interese, în ce măsură candidatul a respectat depunerea declarațiilor de avere și interese personale sau dacă a etalat un mod de viață care ar corespunde veniturilor declarate. În ce privește integritatea în exercitarea funcțiilor publice este vorba despre acele informații care sunt deja cunoscute publicului, în ce măsură această persoană pe parcurrsul activității sale a promovat meritocrația, integritatea, transparența, drepturile omului, normele de etică și deontologie profesională, precum și a gestionat patrimoniul, finanțele publice și/sau de partid”.

Dintre reprezentanții partidelor parlamentare, la la masa rotundă de prezentare a Iniţiativei a fost prezent doar Vladimir Voronin, care şi-a expus viziunea critică privind coruptibilitatea deputaţilor în Parlament. „Inițiativa este extraordinar de simpatică, dar sunteți idealiști, cu toții suntem și vrem să credem că o să iasă ceva din asta”, a declarant președintele PCRM.

Pentru a responsabiliza clasa politică din Republica Moldova, Inițiativa Civică „Pentru un Parlament Curat 2018” le propune partidelor politice să completeze de sine stătător un chestionar de evaluare a fiecărui candidat pe care partidul intenționează să-l includă în listă, atât în circumscripția națională cât și în circumscripțiile uninominale şi să transmită aceste informaţii pentru verificare organizaţiilor membre ale Iniţiativei Civice.

Organizaţiile fondatoare ale Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat au realizat monitorizări similare ale candidaţilor la alegerile parlamentare din 2009, 2010 şi 2014.

Anticoruptie.md
13/07/2018




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii