Întâlnire „dificilă și aprinsă” între Ministerul Agriculturii și „Forța Fermierilor”

Mihaela Cibotaru
18/08/2023
MAIA

Reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” spun că viteza cu care autoritățile întreprind măsuri de suport pentru agricultori este mică și cer adoptarea unor măsuri de suport care nu necesită alocații financiare. Totodată, ei cer o discuție cu prim-ministrul și anunță că vor organiza măsuri mai dure de protest dacă aceasta nu va fi organizată săptămâna viitoare. Ministrul Agriculturii, pe de altă parte, prezintă acțiunile de suport și anunță că Guvernul a majorat volumul subvențiilor și a aprobat mai multe măsuri decât în anii precedenți.

După întâlnirea de joi a reprezentanților asociației cu Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Vladimir Bolea, agricultorii spus că s-au convins că ajutorul pe care contau - compensațiile și motorina din România – „care și așa este unu mic, ajunge la fermieri afectați nu mai devreme decât luna octombrie”. „În acest context, subiectul de bază în cadrul discuției a fost moratoriu pentru cel puțin 3 luni la calcularea penalităților și dobânzilor de întârziere, executarea silită a obligațiunilor și demararea procedurilor de insolvență în raport cu agricultorii, care cultivă preponderent cereale și oleaginoase”, scrie „Forța Fermierilor”. Asociația subliniază că această măsură nu necesită alocarea banilor din bugetul de stat și practic nu va afecta starea financiară a băncilor, organizațiilor de microfinanțare și furnizori de inputuri, însă poate fi „ultimul colac de salvare pentru zeci de mii de fermieri micro, mici și mijlocii, oferindu-le răgaz până la stabilizarea prețurilor la grâu, orz și rapiță”. 

Totodată, membrii asociației constată că ministerul  Agriculturii „nu conștientizează toată greutatea situației în agricultură pentru fermierii micro, mici și mijlocii, care din 2022 au fost lăsați practic fără nici un suport pentru depășirea multiplilor crizelor, care au afectat concomitent ramura agricolă”. Ei menționează că MAIA se documentează despre recoltă din surse neveridice și operează cu cifre eronate privind cheltuielile per hectar de grâu, care, potrivit unui studiu internațional, sunt estimate în medie la 18.000 de lei per hectar. În situația în care prețurile la grâu sunt mici, iar cheltuielile – enorme, agricultorii au pierderi semnificative.

„Am accentuat că acum este momentul adevărului și statul trebuie să demonstreze prin fapte dacă apără interesele unui număr mare de agricultori, care mențin ultima viața în localități rurale și care se află acum în starea extrem de dificilă, sau acționează în favoarea unui grup îngust de magnați transnaționali, care intenționează să transforme țara în moșia lor”, scrie „Forța Fermierilor”.

Și MAIA a emis un comunicat în urma întâlnirii cu Asociația „Forța Fermierilor”, în care anunță că Guvernul a majorat volumul subvențiilor și a aprobat mai multe măsuri decât în anii precedenți, cum este acordarea subvențiilor complementare pentru acciza la motorină, oferirea ajutorului unic pentru fermierii afectați de consecințele crizelor din 2022 și distribuirea motorinei din ajutorul umanitar extern. „Ajutorul financiar în valoare de 200 de milioane de lei va ajunge în conturile a circa 3000 de fermieri mici și mijlocii. Un alt suport este sub formă de motorină, orientat, la fel, către fermierii afectați de seceta severă din 2022. Aceste măsuri vor fi deschise la AIPA imediat ce hotărârile vor fi publicate în Monitorul Oficial”, este citat viceprim-ministrul Vladimir Bolea în comunicatul MAIA.

Ministrul Agriculturii a anunțat că a vizitat postul vamal Giurgiulești și a constatat că timpul de așteptare pentru trecerea frontierei prin variază între 24 și 30 de ore, ritmul de procesare a controlului tirurilor cu cereale fiind mai scăzut în partea română. El a anunțat că fluidizarea traficului transfrontalier este o prioritate și autoritățile depun eforturi pentru aceasta. Astfel, urmează a fi create mai multe zone de control înafara localităților, dotate cu parcări și alte facilități, pentru a desconcentra transportul de cereale în posturile vamale. La fel, autoritățile moldovenești  au solicitat de la colegii români să beneficieze de asistență financiară prin „Coridoarele Solidarității”, pentru a moderniza infrastructura pentru a accelera transportul de produse agricole.

Mihaela Cibotaru
18/08/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii