Sarea din România a înlocuit-o pe cea din Ucraina, care satisfăcea aproape toată cererea de pe piața moldovenească - Consiliul Concurenței

Ion Chișlea
04/05/2022
după începerea războiului din Ucriana, Republica Moldova a fost cuprinsă de o „panică a sării”

Deficitul de sare din luna martie s-a datorat blocării importurilor din Ucraina și panicii populației și a durat până la substituira acestora cu importuri din România, potrivit unui studiu de piață al Consiliului Concurenței, care dă asigurări că nu va exista deficit pe piață.

Consiliul Concurenței a constatat o schimbare semnificativă a structurii pieței sării după declanșarea războiuli în Ucraina, când s-a constatat un deficit acut cauzat de oprirea importuriulor din statul vecin și panica consumatorilor.

Panica a fost cauzată de teama că sarea va lipsi deoarece până atunci cea mai populară marcă de sare alimentară  - iodată și gemă - era Artemsol / Артемсоль, produsă în regiunea Donetsk din Ucraina.

Studiul Consiliul Concurenței mai arată că în 2021 în Republica Moldova a fost importată o cantitate de 23,5 3 mii de tone de sare. Din volumul total, 86,44% au fost importate din Ucraina, 5,91% - din Belorus și 4,71% - din România. 

În 2022, au fost importate 5,67 mii de tone, dintre care 3,74 după declanșarea războiului în Ucraina. Practic întreaga cantitate de sare care se importa anterior din Ucraina a fost substituită cu sarea din România (78,36%) și din Turcia (8%), fiind realizate importuri și din alte 14 state. 

În martie curent, Biroul Național de Statistică a raportat o creștere de 42,5% a prețului la sare alimentară față de februarie deoarece sarea românească este mai scumpă decât cea ucraineană, fiind de o calitate mai înaltă.

Totodată, sarea ucraineană era importată în vrac și ambalată în Republica Moldova, fapt ce reducea din costuri.  

Ion Chișlea
04/05/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii