Întreprinderile în care statul deține o treime din capital vor putea fi auditate de Curtea de Conturi

Anticoruptie.md
14/04/2016
Foto: CIJM

Curtea de Conturi va avea dreptul să desfăşoare proceduri de audit financiar la întreprinderile în care statul deține cel puțin o treime din capitalul social. Asta după ce săptămâna trecută a intrat în vigoare o modificare a legii cu privire la activitatea instituţiei.

Până acum, Curtea de Conturi avea dreptul să auditeze agenții economici în care cota statului în capitalul social era mai mare de 50%. Odată cu modificarea legii, sub lupa auditorilor vor ajunge şi „întreprinderile de stat și municipale, societățile comerciale al căror capital social aparține în întregime statului sau unitățile administrativ-teritoriale, precum și societățile comerciale în care statul, unitățile administrativ-teritoriale, întreprinderile de stat și municipale dețin, fiecare separat sau împreună, cel puțin o treime din capitalul social”.

Amintim că, la sfârşitul anului trecut, Guvernul a aprobat o listă de 37 de companii de audit, întocmită de Ministerul Finanțelor, care vor audita situațiile financiare la întreprinderile de stat sau la societățile unde cota statului depășește 50 la sută din capitalul social. Portalul Anticoruptie.md releva că printre firmele aprobate să facă verificări pentru 2015 este și cea a lui Ion Prisăcaru, pe atunci încă șef al Fiscului, dar și alte companii afiliate unor foști angajați de la Finanțe.

Centrul Național Anticorupție a efectuat o expertiză privind nivelul de coruptibilitate a proiectului hotărârii de Guvern încă în luna martie și a atenționat despre situațiile privind conflictele de interese. CNA a mai atras atenția și la faptul că aceste firme ar putea fi avantajate în raport cu celelalte întreprinderi. Comisia Națională de Integritate a demarat propriile verificări și a constatat că oficialii nu au încălcat nicio lege. 

Anticoruptie.md
14/04/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii