La iarnă, prețul la gaz și energie electrică mai mic cu 35%

Mihaela Cibotaru
08/11/2023

Republica Moldova intră în sezonul de încălzire fiind asigurată cu gaz pentru întreaga iarnă și cu un contract pe termen lung pentru livrarea energiei electrice, iar prețul pentru gazele naturale va fi cu 35% mai mic, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul unei emisiuni la TVR MOLDOVA. El a subliniat că situația din acest an este incomparabil mai bună pentru consumatori, iar Republica Moldova nu mai este vulnerabilă la șantaj.

Potrivit ministrului, rezervele de gaze au fost făcute pentru un consum mai mare, însă temperaturile înalte din această toamnă au dus la unele economii a rezervelor de gaze. „Să vedem cum va fi și iarna, dar eu cred că noi avem deja rezerve suficiente pentru a trece practic de toată perioada rece. Chiar dacă va fi nevoie, vom mai procura gaze pe piața internațională și sunt absolut singur că noi vom reuși să le procurăm la prețuri competitive, la prețuri care să nu pună presiune pe consumator”, a apreciat Victor Parlicov. 

Ministrul Energiei promite că iarna următoare nu se va repeta situația când oamenii au trebuit să economisească din greu pentru a achita facturile pentru încălzire, ba chiar prețul la gaz și la energie electrică pentru consumatori vor fi cu 35% mai joase. „Eu pot să promit consumatoarelor că pe această iarnă, indiferent de ce se va întâmpla pe piețele internaționale, consumatorii nu vor fi afectați, nu vor avea de plătit mai mult. Asta este cert. Ceea ce pot promite, la fel, este că prețurile care le avem în această iarnă nu doar că nu vor crește, dar sunt cu vreo 35% mai joase decât iarna precedentă”, a subliniat el.

Totodată, ministrul Parlicov a menționat și acțiunile Guvernului, și ajutorul partenerilor, acordat pentru a oferi suport în iarna trecută, care a fost cea mai grea pentru consumatori. „Consumatorii vulnerabili în continuare și în acest an vor primi compensații. Respectiv, eu pentru consumatorii din Republica Moldova văd numai lucruri pozitive față de ceea ce am avut până acum”, a adăugat el.

Totodată, potrivit ministrului Energiei, perspectiva de dezvoltare pentru Republica Moldova este asigurarea eficienței energetice, ceea ce va permite reducerea esențială a consumului de energie, dar și dependența de importuri de surse energetice de orice fel.

Mihaela Cibotaru
08/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii