Limba română are locul ei demn. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu în fața celor peste 600 de oameni care s-au adunat în scuarul Teatrului de Operă și Balet ”Maria Bieșu” pentru a scrie ”Marea Dictare Națională”. Acesta a fost modul prin care autoritățile au marcat Ziua Limbii Române.
Președinta Maia Sandu a vorbit despre cum, în perioada sovietică, moldovenii au fost „privați de dreptul la autodeterminare, dar și de dreptul la limba română”.
„Câteva sute de oameni vor scrie astăzi în limba română în mod liber, cu respect pentru scrierea corectă și cu dragoste față de limba neamului nostru. Însă nu a fost mereu așa. În perioada sovietică poporul nostru a fost privat de dreptul la autodeterminare, dar și de dreptul la limba română, cu scopul de a ne lipsi de identitatea națională și de a ne mutila conștiința de neam. Puteai fi denigrat, amenințat, destituit din funcție sau chiar puteai avea dosar penal pentru că vorbeai în limba ta”, a spus Maia Sandu.
Maia Sandu și-a amintit de cei care au avut curajul să ceară dreptul la limbă, la viitor și demnitate de neam: studenți, scriitori, oameni de artă, matematicieni și profesori. Sandu a mai spus în discursul ei că doar un regim dictatorial poate transforma limba într-o armă care să divizeze un popor.
„Cei care ne-au spus cu arma la tâmplă că noi vorbim moldoveneasca, au făcut-o pentru a ne subjuga și a ne certa între noi. Moldovenii își doresc să trăiască liber pe propriul pământ. Limba română trebuie să ne unească în acest deziderat”, a declarat Maia Sandu.
În context a pomenit despre legea promulgată în luna martie, care prevede înlocuirea sintagmei limbii moldovenești cu limba română în legislație. Totodată, a încurajat minoritățile naționale să studieze limba română.
„Prin această lege am îndeplinit cerința celor aproape 1 milion de moldoveni din 1989, respectând decizia Curții Constituționale și textul Declarației de Independență a Republicii Moldova. Să respectăm limbile minorităților naționale și să-i ajutăm să învețe limba română. Aproape 10 mii de persoane s-au înscris deja la programul național privind învățarea limbii române, organizat de Ministerul Educației și Cercetării. Nu există popoare inferioare sau superioare, nu există limbi inferioare sau superioare, cum au vrut să ne facă să credem ani la rând” a mai declarat șeful statului.
Actualmente, limba română are locul ei demn în rândul statelor lumii, fiind una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene.
„În Uniunea Europeană, acolo unde vrem să ducem Republica Moldova, limba română are un loc respectat și nimeni nu riscă să fie pedepsit pentru că vorbește limba maternă. Am încredere în generațiile care cresc acum, voi veți transforma Moldova într-un stat european, cu mândrie față de tradiții, cultură și limba noastră”, a subliniat șefa statului.
Menționăm că, mai multe persoane au fost premiate la un concurs de eseuri despre viitorul european al Republicii Moldova.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii