Liber la înscrieri pentru concursul de suplinire a funcțiilor de judecător la CSJ. Cu câte zile a fost prelungit termenul

Tatiana Gherța
22/06/2023
captura video

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a prelungit în cadrul ședinței de joi, 22 iunie, termenul de depunere a dosarelor pentru concursul de ocupare a funcțiilor vacante în Curtea Supremă de Justiție (CSJ). De această dată aspiranții au la dispoziție 30 de zile pentru depunerea dosarului. 

În ultima variantă publicată de CSM se regăsesc 22 de aspiranți la roba de judecător CSJ. Printre candidați regăsesc 10 avocați, 3 procurori, 7 judecători, un profesor universitar și un reprezentant al sectorului asociativ. Printre candidați - procurorul general interimar, Ion Munteanu, dar și Vladislav Gribincea, director, Programul Justiție, CRJM. Lista completă poate fi vizualizată aici

Precizăm că, în cadrul ședinței din 10 aprilie curent, CSM a anunțat concursul pentru suplinirea a 20 posturi vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție, 11 din rândul judecătorilor și 9 din rândul avocaților, procurorilor sau profesorilor universitari în domeniul dreptului. 

Candidații eligibili pentru suplinirea temporară a funcției de judecător la CSJ trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 8 ani lucrați efectiv în calitate de judecător; reputație ireproșabilă; lipsa sancțiunilor disciplinare în ultimii 2 ani; capacitatea de a înțelege și a analiza situațiile juridice complexe; claritatea exprimării scrise și verbale; abilitatea de a lucra în echipă și de a respecta opiniile colegilor, a le contesta și dezbate în mod constructiv; abilitatea de a lucra în situații care implică stres și de a realiza sarcinile cu promptitudine.

Dosarele candidaților trebuie să conțină cererea de participare, CV-ul și scrisoarea de motivare. Cererile de participare la concurs pot fi depuse direct la CSM sau online, pe adresa electronică secretariat@csm.md.

Tatiana Gherța
22/06/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii