Lista pericolelor pentru securitatea Republicii Moldova, extinsă

Anticoruptie.md
31/07/2023

Parlamentul a votat în prima lectură modificări la Legea securității statului. Proiectul, care propune o lărgire a spectrului de posibile pericole la adresa securității,   a fost susținut de 54 de deputați.

Modificările țintesc articolul 4 din Legea securității statului, în care vor fi prevăzute expres acțiunile care prezintă pericol deosebit pentru securitatea țării. Printre ele figurează uzurparea puterii de stat, schimbarea prin violență a orânduirii constituționale, amenințările sau incidentele cibernetice, influențarea proceselor electorale în scopul promovării propriilor interese de către state străine, entități anticonstituționale sau criminalitatea organizată, trădarea de patrie, constituirea de organizații sau grupări ilegale etc.

Inițiativa legislativă aparține deputaților din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” Andrian Cheptonar, Ion Șpac și Roman Roșca. Autorii documentului și-au propus revizuirea Legii securității statului sub aspectul noțiunii de riscuri, amenințări și pericol deosebit asupra statului, pentru a stabili și determina expres atribuțiile organului competent să prevină și să combată acest fenomen. Modificările legislative sunt necesare pentru a evita neconcordanța dintre Legea securității statului și Legea privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS), adoptată recent de Parlament.

Anticoruptie.md
31/07/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii