Procedura de retragere a cetățeniei a fost inițiată de Agenția Servicii Publice, la sesizarea Serviciului de Informații și Securitate, în baza constatării existenței temeiului legal de retragere a cetățeniei moldovenești – săvârșirea unor fapte deosebit de grave prin care sunt prejudiciate interesele Republicii Moldova.
Consilierul prezidențial pentru securitate națională, Stanislav Secrieru, a precizat: „Retragerea cetățeniei Republicii Moldova este o formă de sancțiune pentru exercitarea unor funcții în cadrul structurilor neconstituționale din stânga Nistrului, pentru acțiuni continue de subminare a suveranității și integrității teritoriale ale statului, precum și pentru încălcări grave ale drepturilor cetățenilor Republicii Moldova. Aceste fapte au fost comise în interesul unui stat străin care încalcă neutralitatea țării noastre și desfășoară un război de agresiune împotriva statului vecin Ucraina. Retragerea cetățeniei este o măsură prevăzută de lege, aplicată în cazurile în care sunt afectate interesele fundamentale ale Republicii Moldova.”
Președinția subliniază că respectarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a statului constituie principii fundamentale care nu pot fi încălcate. Autoritățile vor continua să acționeze ferm, în strictă conformitate cu legea, pentru protejarea ordinii constituționale și a interesului național.

