„Turistul” cu pașaport rusesc și misiune în Zona de Securitate: ofițer FSB, reținut în Republica Moldova

Olga Vîrlan
23/06/2026
Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova

Un cetățean al Federației Ruse, identificat de autoritățile de la Chișinău drept ofițer al Serviciului Federal de Securitate, a fost reținut la intrarea în Republica Moldova, fiind suspectat de culegere neautorizată de informații despre regiunea din stânga Nistrului, în special despre Zona de Securitate. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, bărbatul ar fi încercat să intre în țară sub acoperirea unei vizite turistice, inclusiv cu intenția declarată de a vizita mănăstiri, însă destinația reală ar fi fost regiunea transnistreană.

Potrivit informațiilor gestionate de Serviciul de Informații și Securitate și valorificate sub conducerea procurorilor PCCOCS, ofițerul FSB ar fi urmărit colectarea de date și informații care puteau fi stocate sau folosite în dauna suveranității, independenței, inviolabilității teritoriale, securității de stat sau capacității de apărare a Republicii Moldova.

Autoritățile susțin că cetățeanul rus ar fi intrat în Republica Moldova în baza unei legende construite din timp. Oficial, acesta ar fi declarat un scop turistic al vizitei, inclusiv vizitarea unor lăcașuri monahale, însă anchetatorii afirmă că destinația finală era regiunea din stânga Nistrului.

PCCOCS precizează că persoana vizată nu s-ar afla la prima prezență în Republica Moldova. Potrivit autorităților, cetățeanul rus s-a mai aflat în țară în perioada septembrie 2017 - septembrie 2019, interval în care ar fi condus activități îndreptate împotriva securității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

În aceeași perioadă, susțin autoritățile, acesta ar fi folosit un pașaport diplomatic emis de Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse. Totuși, potrivit comunicatelor oficiale, bărbatul nu ar fi parcurs procedura de acreditare la Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău, contrar prevederilor Convenției de la Viena.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Investigațiile penale continuă. Persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Olga Vîrlan
23/06/2026




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii