Locul 28 în Indicele Mondial privind Libertatea Presei – „avansare mecanică” pentru Moldova

Mihaela Cibotaru
26/09/2023

Avansarea Republicii Moldova cu 12 poziții în anul 2023 și poziționarea pe locul 28 în Indicele Mondial privind Libertatea Presei este un „efect mecanic”, explicat prin înrăutățirea situației presei în alte țări. Clarificarea a fost făcută de Jeanne Cavelier, șefa biroului pentru Europe de Est și Asia Centrală a „Reporteri Fără Frontiere” (RFF), în cadrul unui atelier organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). Raportul privind situația presei în Moldova, elaborat de CJI, constata la începutul anului curent că, deși s-a înregistrat o oarecare îmbunătățire a situației mass-media în Republica Moldova, totuși aceasta este marcată de probleme grave.

Jeanne Cavelier a menționat că RFF folosește o metodologie diferită decât cea a CJI, iar rezultatele sunt bazate pe expertiza unui grup de profesioniști în domeniul mass-media astfel încât să reprezinte o diversitate de instituții, dar și puncte de vedere. „În cazul Republicii Moldova saltul poate fi explicat printr-un efect mecanic, pentru că situația în alte țări s-a înrăutățit”, a spus ea, specificând că creșterea e determinată de schimbarea scorului pentru contextul politic și a indicatorului economic.

Reprezentanta RFF a precizat că organizația nu include în chestionar întrebări despre dificultățile de ordin economic ale mass-media. Astfel, la aprecierea contextului economic, RFF a constatat un progres în asigurarea transparenței proprietății mass-media, reducerea corupției în rândul mass-media şi existența mijloacelor de tipărire și distribuție mai accesibile și adecvate.

Erik Larsson, director al RFF Suedia, care de mai mulți ani este în topul țărilor cu cea mai bună situație la capitolul libertatea presei, consideră că reușita rezidă în faptul că în țara sa este practic imposibil să acționezi în judecată un jurnalist. „Pe de altă parte, în Suedia funcționează instituția ombudsmanului care monitorizează situația în presă. Ombudsmanul poate emite decizii cu privire la derapajele mass-media și pe care redacțiile vizate sunt obligate să le publice. Iată de ce, chiar dacă un proces de judecată este aproape imposibil, în calitate de jurnalist nu mi-ar plăcea să ajung să public deciziile ombudsmanului”, a spus directorul RFF Suedia.

Conform Indicelui situației presei din Moldova, în 2022, mass-media s-a confruntat cu probleme grave. „Chiar dacă, comparativ cu anii precedenți, a fost înregistrată o ușoară evoluție a stării presei din Republica Moldova, progresul înregistrat nu poate fi calificat drept o tendință stabilă”, scrie CJI, iar situația la toate cele șapte indicatoare analizate de CJI este marcată de probleme grave. În 2022, la factorii vechi de influență asupra securității presei și a jurnaliștilor s-au adăugat probleme noi, generate de războiul declanșat de Rusia în Ucraina.

Mihaela Cibotaru
26/09/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii