MAEIE l-a convocat pe ambasadorul maghiar la Chișinău, Sandor Szabo, după ce acesta a accidentat ușor un polițist și a refuzat să se supună indicațiilor acestuia după ce a blocat traficul prin parcare neregulamentară

Mădălin Necșuțu
10/11/2021
MECC

Ministerul Afacerilor și Integrării Europene (MAEIE) l-a convocat, miercuri, pe Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Sandor Szabo, după incidentul pe care acesta l-a provocat sâmbăta trecută pe stada Armenească din Chișinău, atunci când a accidentat ușor un polițist, atunci când omul legii i-a cerut să mute mașina care blocase circulația pe o stradă aglomerată, dar și un centrul mobil de vaccinare COVID-19.

„În strictă conformitate cu prevederile Convenției de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice, ambasadorul Ungariei a fost convocat la ministerul de externe pentru clarificarea circumstanțelor incidentului și evitarea unor situații similare, care ar aduce prejudicii statutului diplomatic. Menționăm că articolul 41 al Convenției de la Viena stipulează că fără prejudiciul privilegiilor şi imunităţilor diplomaților, toate persoanele care beneficiază de privilegii şi imunități au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar”, se precizează în comunicatul MAEIE.

Pe o înregistrare video difuzată făcută publică de poliție, se aude foarte clar cum un polițișt îl invită de pun ton civilizat pe diplomat să dea înapoi și să decongestioneze zona. Cu toate acestea, diplomatul se deplasează înainte cu automobilul și pare că îl lovește ușor pe omul legii.

La scurt timp după ce informația despre incident a apărut în presă, Ambasada Ungariei la Chișinău a reacționat printr-un comunicat în care a susținut că, de fapt, polițistul ar fi avut un comportament agresiv și nu a respectat prevederile convențiilor internaționale. Instituția a mai susținut că polițiștul moldovean ar fi fost cel care ar fi obstrucționat circulația automobilul condus de ambasadorului ungar, Sandor Szabo. 

Mădălin Necșuțu
10/11/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii