Magistratul respins de Dodon pentru că are o imagine afectată de carențe profesionale a fost eliberat din sistem

Marcela Meglei
19/01/2021

Magistratul Nicolae Pasecinic de la instanța din Capitală a fost eliberat din sistem. Judecătorul nu a reușit să acumuleze numărul necesar de voturi ale membrilor CSM pentru ca cererea sa privind numirea în funcție până la atingerea plafonului de vârstă să fie aprobată. 

Membrii CSM au analizat în cadrul ședinței de marți Nota informativă a Inspecției judiciare, în care au fost evidențiate lacunele judecătorului.

Anterior, numirea lui Nicolae Pasecinic în funcția de magistrat până la atingerea plafonului de vârstă a fost însoțită de un scandal. Igor Dodon a respins inițial candidatura judecătorului pe motiv că imaginea lui este afectată de carențe profesionale, etice și deontologice și a cerut CSM să examineze suplimentar candidatura lui Pasecinic.

După ce a primit notificarea de la Igor Dodon, președintele de atunci al CSM, Anatolie Pahopol, ar fi profitat de prevederea legislativă că șeful statului este în drept să respingă o singură dată candidatura propusă de CSM pentru funcția de judecător, și ar fi propus repetat candidatura lui Pasecinic de a fi numit judecător până la atingerea plafonului de vârstă, fără a avea acordul CSM. 

Profesoara universitară Carolina Giugureanu-Mihailuță, membră a Consiliului Superior al Magistraturii, a sesizat în acest sens instituția privind pretinsele abateri disciplinare ale fostului președinte interimar, Anatolie Pahopol. 

Pahopol a declarat pentru presă că nu a încălcat nimic, iar scopul scrisorii adresate la președinție a fost de a concretiza dacă judecătorul vor fi sau nu numit în funcție, în cazul în care Inspecția Judiciară nu a găsit îndoieli în privința lui.

Marcela Meglei
19/01/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii