Președinta Maia Sandu, care participă la Conferința de Securitate de la München, a vorbit despre angajamentul autorităților moldovenești de a elimina corupția, prin sancțiuni dure la adresa celor care au delapidat banul public. Pentru combaterea acestui flagel, Sandu a chemat la o cooperare mai strânsă între organele de anchetă și de drept din diferite state europene.
Vineri, șefa statului a discutat cu Frans Timmermans, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, și despre ceea ce se face pentru ca Republica Moldova să-și securizeze sectorul energetic, inclusiv prin trecerea la energia verde. În context, Președinta Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul partenerilor europeni care ne-au ajutat să ne diversificăm sursele energetice.

Tot în prima zi a acestui eveniment, președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Svenja Schulze, Ministra pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Republicii Federale Germania, și cu un grup de deputați ai coaliţiei de guvernare CDU/CSU din legislativul german. Șefa statului le-a mulțumit partenerilor germani pentru ajutorul lor la depășirea crizelor curente, îndeosebi a celei energetice, dar și pentru Rezoluția privind continuarea sprijinului pentru Republica Moldova adoptată de către Bundestagul german în luna decembrie a anului trecut.
Președinta Maia Sandu l-a întâlnit la Conferința de Securitate de la München pe Antony J. Blinken, Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii. Discuțiile dintre cei doi au vizat mai multe subiecte importante printre care și provocările de securitate.
„Am vorbit despre provocările de securitate cu care ne confruntăm noi și întreaga regiune dar și despre eforturile depuse de către autoritățile de la Chișinău pentru consolidarea statului de drept, modernizarea economiei și asigurarea securității cetățenilor noștri”, a spus Președinta Maia Sandu.
Totodată, șefa statului mulțumit Statelor Unite pentru asistența cuprinzătoare pe care o primim.
„Suntem recunoscători poporului american pentru contribuția consecventă la dezvoltarea democrației, a instituțiilor publice și pentru sprijinul pe care ni l-a oferit în aceste vremuri complicate pentru a deveni mai rezilienți economic și energetic, dar și mai performanți în domeniul securității”, a punctat Președinta Maia Sandu.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere în cadrul Conferinței de Securitate de la München și cu Gitanas Nausėda, Președintele Lituaniei.
„Am discutat cu Președintele Nausėda despre situația de securitate din regiune și am apreciat dialogul dintre țările noastre în mai multe sectoare”, a spus șefa statului.
Totodată, Președinta Maia Sandu a menționat că există o bună cooperare bilaterală în domeniul apărării și în cel al afacerilor interne. De asemenea, a apreciat contribuția lituanienilor la consolidarea capacităților Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. „Le-am mulțumit domnului Președinte Nausėda și partenerilor lituanieni pentru sprijinul oferit în procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat șefa statului.
.jpg)
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii