Șefa statului, Maia Sandu, a participat la o platformă de discuții despre procesul de extindere a Uniunii Europene. Evenimentul se desfășoară la Atena, acolo unde participă președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, dar şi şefi de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei şi Balcanii de Vest. Printre participanți se regăsește și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Maia Sandu a participat la reuniunea de la Atena la invitația premierului grec, Kyriákos Mitsotákis. În cadrul summit-ului au mai fost oficiali ai statelor Balcanilor de vest, Bulgaria, Croația, România, Ucraina și liderii Uniunii Europene în cadrul căreia au avut loc discuții despre procesul de extindere al UE.
„Am vorbit despre faptul că aderarea Moldovei la UE este o investiție în democrația noastră și în securitatea regională. Autoritățile de la Chișinău sunt ferm angajate să realizeze reformele care ne vor permite să creăm condiții de viață europene la noi acasă”, a precizat Maia Sandu.
Agenda de discuții a Maiei Sandu a continuat cu întrevederi bilaterale cu Prim-ministrul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovachevski, cu Premierul bulgar, Nikolai Denkov și cu Prim-ministrul croat, Andrej Plenković.

Președinta țării a vorbit despre aspirațiile ferme ale moldovenilor de a trăi în pace și bunăstare. „Locul Moldovei este în rândul țărilor puternice și libere ale lumii”,a conchis Sandu.
Între timp, la discuții a participat și președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. Zelenski a ajuns la Atena după ce a vizitat weekend-ul trecut Suedia, Olanda şi Danemarca. Grecia este un susţinător ferm al Ucrainei de la invadarea Rusiei. Atena a furnizat Kievului ajutor umanitar şi arme, inclusiv vehicule de luptă pentru infanterie, puşti de asalt Kalaşnikov, lansatoare şi muniţie.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii