Maia Sandu: „Combaterea corupției și a contrabandei prin regiunea transnistreană este una dintre prioritățile mandatului meu la Președinție”

Cornelia Cozonac
17/01/2021

Combaterea corupției și a contrabandei prin regiunea transnistreană este una dintre prioritățile în mandatul său de președinte, a declarat  Maia Sandu la întâlnirea avută cu șeful Misiunii OSCE în Moldova Claus Neukirchn.

”Am discutat mai multe subiecte de actualitate, în special, cu privire la soluționarea conflictului transnistrean. Am accentuat că sprijinim principiul exclusiv pașnic, pe cale politico-diplomatică, al soluționării conflictului și orice speculații la subiectul unor intenții agresive sunt doar niște provocări și dezinformare intenționată. Nu există premise pentru un conflict. Cetățenii din regiunea transnistreană sunt cetățeni ai Republicii Moldova, iar între locuitorii de pe cele două maluri nu există niciun fel de neînțelegere sau dușmănie”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook. 

”Totodată, am discutat despre mersul procesului de negocieri și necesitatea de a pune accent pe aspecte constructive. Formatul 5+2 rămâne platforma de bază pentru procesul de negocieri, care trebuie să lucreze în interesul oamenilor și să includă o serie de subiecte, inclusiv pe dimensiunea umanitară, a drepturilor omului, social-economică și cu privire la libertatea de circulație. În cursul întâlnirii am accentuat, în mod repetat, că lupta împotriva corupției și contrabandei este una dintre cele mai importante priorități ale mele”, a precizat șefa statului.

Echipa Centrului de Investigații Jurnalistice a realizat mai multe anchete prin care a deconspirat scheme de contrabandă prin regiunea tranistreană. 

„Mafia contrabandei cu țigări: Brokerul lui Dodon” demonstrează implicarea unor socialiști în contrabanda de țigări practicată de regimul separatist de la Tiraspol cu dezlegare de la Chișinău. Reporterii CIJM au dezvăluit, în detalii, felul în care funcționa schema de contrabandă la nivel internațional, combinație tolerată de către autoritățile constituționale de la Chișinău. Companiile transnistrene – Almavis și Tabimport – au fost în 2019–2020 cele mai mari importatoare de țigări din Moldova. Cele două firme au importat aproape aceeași cantitate de țigări precum marii jucători de pe piața mondială a produselor de tutun – Philip Morris, Japan Tobacco International sau British American Tabacco.

Numai în primele nouă luni ale anului 2020, ianuarie–septembrie, cele două firme au adus în regiunea transnistreană 145 de tiruri de țigări. Valoarea transporturilor se ridică la circa 22 de milioane de dolari. Odată aduse în Transnistria, fără a fi declarate, o parte infimă din țigări se păstra pentru consumul local, iar cea mai mare parte era introdusă, prin contrabandă, în Moldova, Ucraina, România, Polonia și alte state ale UE.

Documentele obținute de CIJM arată că serviciile de brokeraj pentru Tabimport au fost prestate de Broctrimex SRL, firmă fondată de Eleonora Rotari, soția consilierului orășenesc și raional PSRM de la Rezina, Valentin Rotari.

De fapt, Almavis și Tabimport sunt succesoarele unei ample scheme de contrabandă de țigări, aplicată de holding-ul transnistrean Sheriff în 2012–2014, documentată într-o amplă operațiune la nivel european de către Europol – „Rețeaua de Est a gulerelor albe”.

Recent, Agenția Servicii Publice a anulat licențele firmelor Almavis și Tabimport, apropiate holdingului Sheriff din Transnistria.

Cornelia Cozonac
17/01/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii