Șefa statului, Maia Sandu a reacționat la decizia Curții Constituționale, prin care Partidul Șor a fost declarat neconstituțional. Într-un mesaj publicat pe rețeaua sa de socializare, Sandu a menționat că „o formațiune creată din corupție este un pericol pentru sistemul constituțional și securitatea statului”.
Președinta țării a menționat că decizia Înaltei Curți este una așteptată de către cetățeni, întrucât moldovenii pun preț pe statul de drept.
„Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul Șor. Este o decizie așteptată de societate, anume pentru că moldovenii pun preț și vor să trăiască într-un stat democratic, într-un stat de drept, unde organizațiile criminale nu sunt protejate, ci împiedicate să captureze statul. Un partid politic creat din corupție și pentru corupție este un pericol pentru sistemul constituțional și securitatea statului. Urmează ca instituțiile statului să analizeze considerentele deciziei CC și să întreprindă pașii următori în vederea respectării și implementării efective a acestei decizii. Cetățenii Republicii Moldova și-au apărat mereu libertatea și au cerut lege egală pentru toți. Republica Moldova trebuie să devină un stat care sancționează și îi împiedică pe corupți să utilizeze statul și banul public în interes personal. Moldovenii își doresc un stat care să-i protejeze de hoți și să facă dreptate. Doar un stat curățat de cei care îl fură poate oferi bunăstare cetățenilor săi”, a subliniat Maia Sandu.
Precizăm că, după 9 ședințe în care Curtrea Constituțională a examinat sesizărea Guvernului privind constituționalitatea Partidului Șor, formațiunea a fost radiată din Registrul de Stat. Este pentru prima dată când un partid politic este scos în afara legii în Republica Moldova.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii