Președinta Maia Sandu a salutat călduros deschiderea Ambasadei Olandei la Chișinău, apreciind acest eveniment drept o ocazie de aprofundare a relațiilor bilaterale. De altă parte, ministrul afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra, a reiterat că Olanda își va intensifica eforturile de contracarare a tentativelor Rusiei de a atrage Republica Moldova în sfera sa de influență.
Deschiderea ambasadei este un „pas semnificativ în direcția aprofundării legăturilor noastre și un semnal puternic de sprijin pentru aspirațiile noastre europene. Împreună, vom continua să lucrăm pentru o Europă unită și pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană”, a scris președinta Moldovei.
Ambasada Olandei a deschis, miercuri, un sediu la Chișinău. Anterior la Chișinău a funcționat un birou al ambasadei. Potrivit Ministerului de Externe Olandez, „Deschiderea ambasadei face parte din eforturile consolidate ale Țărilor de Jos în Europa, în special la granițele de est”.
Ministrul afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra, prezent la evenimentul de deschidere a ambasadei, a declarat că Olanda alături de alte țări europene vrea să împiedice Rusia din a „atrage Moldova în sfera sa de influență într-o manieră nedemocratică”. „Țările de Jos au un mare interes în stabilitatea insulei de securitate la granița de est. Deschiderea unei ambasade este reprezentarea la cel mai înalt nivel și extinderea funcției ocupate, ceea ce ne va permite să intensificăm cooperarea cu Republica Moldova”, a spus ministrul de Externe olandez.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii