Sistemul de justiție are toate instrumentele necesare pentru a-i penaliza pe cei care s-au îmbogățit ilegal, susține președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, după ce Curtea Constituțională a avizat proiectul de modificare a Constituției referitor la obligarea celor vizați de controale să demonstreze ei înșiși că averile sunt cinstite.
„Curtea Constituțională a publicat azi (marți – n.r.) hotărârea sa din 10 martie 2022, prin care admite o procedură simplificată a confiscării averii nejustificate. De acum încolo, confiscarea averii poate avea loc inclusiv dacă persoana în raport cu care există suspiciuni că deține averi ilicite nu va putea justifica proveniența legală a bunurilor”, a explicat șefa statului pe pagina sa de Facebook.
După spusele Maiei Sandu, Curtea Constituțională a stabilit că confiscarea averii obținute ilicit este posibilă în cadrul actualelor prevederi ale Constituției și nu mai este necesară modificarea Legii Supreme.
„Curtea Constituțională a confirmat astfel alinierea sistemului constituțional național la standardele europene privind combaterea corupției mari, a spălării banilor și a îmbogățirii ilicite. Sistemul de justiție nu mai poate da vina pe obstacolele legislative și este obligat să demonstreze rezultate reale în confiscarea averilor agonisite ilegal”, a mai menționat președinta.
Dacă până în prezent, doar autoritățile erau obligate să demonstreze dacă o persoană a obținut ilicit anumite bunuri, conform noilor modificări, sarcina probei se va repartiza între părțile implicate, potrivit unui standard mai redus decât cel pe care îl presupune Constituția în prezent.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii