România și Germania și-au exprimat luni sprijinul repetat pentru Republica Moldova în fața acțiunilor destabilizatoare. Declarațiile de susținere au venit din partea președintelui român, Klaus Iohannis, și a cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și au fost adresate președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, care a participat la reuniunea trilaterală. În cadrul acesteia, România a propus crearea unui regim de sancționare împotriva celor care vor să destabilizeze Republica Moldova. Totodată, președintele român a anunțat că România a pregătit un pachet de lucru multisectorial pentru țara noastră.
În cadrul reiuniunii care a avut loc la Palatul Cotroceni, cei trei șefi de stat au pus în discuție subiecte prioritare în vederea asigurării rezilienței, stabilității și securității Republicii Moldova.
„Vreau să mulțumesc României pentru propunerea creării unui regim de sancționare împotriva tuturor celor care vor să destabilizeze Republica Moldova și contăm pe sprijinul celorlalte state membre ale UE. În pofida provocărilor fără precedent cu care se confruntă acum RM noi continuăm implementarea reformelor. În acest an, prioritățile noastre sunt reconstrucția economiei, securitatea energetică și consolidarea securității statului, reformarea justiției și îmbunătățirea nivelului de viață în localitățile din țară. Apreciem inițiativa comună a României, Germaniei și Franței de a crea o platformă de sprijin pentru Republica Moldova pentru depășirea crizelor cu care ne confruntăm”, a menționat șefa statului, Maia Sandu.
În același timp, președintele român, Klaus Iohannis, a anunțat că s-a decis un pachet de lucru multisectorial pentru Republica Moldova. România ar urma să susțină Republica Moldova și să se implice cu experți, tehnică și dacă va fi nevoie cu o finanțare suplimentară.
„Am transmis doamnei Președinte Sandu un mesaj clar: vom continua să fim ferm și neabătut alături de Chișinău! Cu atât mai mult cu cât Republica Moldova este supusă unor presiuni hibride sistematice, inclusiv unor tentative de subminare a ordinii constituționale. Cu toate provocările, Președintele Maia Sandu, Guvernul și Parlamentul de la Chișinău au acționat responsabil, eficient și hotărât. Au făcut eforturi substanțiale pentru a desprinde Republica Moldova de zona inconfortabilă de dependență permanentă în care a fost mult timp captivă”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
„Moldova face parte din familia noastră europeană. Moldova nu e singură ci beneficiază de sprijin masiv internațional. Vom călători la Chișinău la 1 iulie la cel de-al doilea summit al comunității politice europene care va fi organizat de Moldova. Această întâlnire va demonstra încă o dată unitatea Europei... Ne pregătim sprijinul și cu privire la aderarea europeană. Acuma trebuie să fie îndeplinite criteriile. Nimeni nu se așteaptă fără ca condițiile să fie îndeplinite. Este vorba și de o perspectivă”, a punctact cancelarul german.
Șefa statului, Maia Sandu, a mulțumit României și Germaniei pentru susținere.
„Unii au dorit ca Moldova să cadă și astfel să slăbească Ucraina și EU. Moldova se ține dreaptă. Cetățenii noștri nu doar au rezistat unei perioade foarte grele, ci am devenit mai puternici. Am fost casă pentru sute de mii de refugiați, am scăpat de șantajul rusesc al gazului, am ajutat oamenii să-și plătească facturile prea mari la energie și, cel mai important, am rămas de partea valorilor europene”, a specificat Sandu.
Un subiect prioritar a fost legat și de susținerea Republicii Moldova în parcursul ei de aderare la Uniunea Europeană.
„România şi Germania susţin continuarea acestui proces, pe baza meritelor proprii. Balcanii de Vest rămân o prioritate esenţială a Uniunii. Am reiterat sprijinul principial al României pentru viitorul european al statelor din Balcanii de Vest, inclusiv prin furnizarea de expertiză în domenii critice, şi pentru asigurarea unui mediu stabil şi sigur în regiune. Împărtăşim o viziune comună şi cu privire la valenţele strategice ale extinderii spre Est a Uniunii. Am evidenţiat sprijinul pe care România îl acordă pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova şi al Ucrainei", a arătat Iohannis.
„Este foarte important să venim cu tot sprijinul necesar în regiune. Trebuie ca împreună cu ceillați să controbuim la acest lucru. Ne pregătim sprijinul și cu privire la aderarea europeană. Acuma trebuie să fie îndeplinite criteriile. Nimeni nu se așteaptă fără ca condițiile să fie îndeplinite. Este vorba și de o perspectivă”, a punctat cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz
Înainte de întâlnirea trilaterală, Iohannis și Scholz au avut o discuție bilaterală. Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat şi posibilităţile de creştere a sprijinului României şi al Germaniei pentru partenerii estici, atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi în cadrul NATO, mai ales pentru Ucraina şi Republica Moldova. În prim-planul convorbirilor s-a aflat, bineînțeles, situația de securitate determinată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
În prima parte a zilei, șefa statului, Maia Sandu, a fost primită de Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, la Palatul Elisabeta. Discuțiile oficiale au fost purtate în Sala Regilor. Maia Sandu a plantat un stejar în grădina Palatului Elisabeta și a semnat în Cartea de Aur, deschisă în anul 1937.


Precizăm că, familia regală a reiterat în repetate rânduri susținerea Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Amintim că, în toamna anului trecut, familia regală a efecutat o vizită la Chișinău.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii