Maia Sandu, răvășită de aceleași emoții, la distanță de 10 ani

Anticoruptie.md
24/03/2023
Sursa: Președinția RM

Președinta Maia Sandu a vizitat Centrul educațional pentru copiii bolnavi de cancer cu prilejul marcării unui deceniu de la fondarea instituției:  „Acum 10 ani, în calitate de ministră a Educației, participam la inaugurarea Centrului de instruire pentru copiii bolnavi de cancer. Îmi amintesc foarte bine amalgamul de emoții de atunci. Astăzi am vizitat din nou această instituție și am trăit aceleași emoții”, a spus șefa statului.

Președinta a menționat că această entitate educațională își îndeplinește misiunea de un deceniu, într-un mod demn, nobil și onest: „O îndeplinește prin angajații Centrului  - profesori care lucrează, alături de medici, cu dăruire, cu trăire și coparticipare. Datorită acestor oameni, copiii care luptă cu boala reușesc să revină în școala și clasa lor, să-și continue visul, să urmeze studiile în universități și colegii. Cadrele didactice reușesc să le fie alături și părinților. Un sfat, o încurajare a profesorilor și psihologilor Centrului îi ajută să depășească clipele grele”, a punctat Președinta.

Șefa statului și-a exprimat bucuria că avem mulți oameni pentru care nu există durere străină: „Vreau ca toți copiii să fie sănătoși, să-și trăiască cu bucurie copilăria, fără durere, acasă, împreună cu părinții”, a conchis Președinta Maia Sandu.

Anticoruptie.md
24/03/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii