Maia Sandu, semnal către Guvernul Gavrilița: „Am așteptări de la unii miniștri să interacționeze cu cetățenii mult mai bine decât până acum”

Mădălin Necșuțu
17/08/2022

Maia Sandu a declarat că Guvernul ar fi putut face mai multe remanieri în cazul unor miniștri care nu au performat pe pozițiile lor și că actualul cabinet de miniștri ar fi putut comunica mai bine pe diverse aspecte ce ține de activitățile lor curente.

„Este responsabilitatea doamnei prim-ministru. Este echipa ei, responsabilitatea ei. În momentul în care trebuie să se facă o remaniere, ea este cea care trebuie să o anunțe. Eu aș fi făcut niște remanieri dacă eram prim-ministru”, a declarat Maia Sandu într-un interviu pentru NordNews.

O serie de miniștri au fost mai puțin prezenți în spațiul public, fie în presă, fie la întâlniri cu cetățenii, fapt observat și de către șefa statului.

„Cred că sunt miniștri care au reușit și să comunice cu oamenii, și miniștri care nu au comunicat cu oamenii, agenții economici sau părțile interesate, care țin de domeniul lor. Am fost și eu ministru. Nu din prima am înțeles cât este de important să mergi să comunici. Am așteptări de la unii miniștri să interacționeze cu cetățenii mult mai bine decât până acum”, a spus șefa statului.

Președintele a mai spus că singura responsabilă de posibile remanieri este premierul Natalia Gavrilița și că apreciază că lucrurile s-au mișcat în direcția corectă, dar admite că era loc și de mai bine.

„Cred că în acest context dificil, activitatea Guvernului poate fi apreciată ca bine, dar este adevărat că sunt domenii unde lucrurile s-au mișcat mai repede, în pofida capacităților mici, scăzute la ministere. Sunt și ministere care s-au mișcat încet. Cred că este nevoie de mai multă viteză”, a precizat Maia Sandu.

În primul an de guvernare, Guvernul Gavrilița a operat numai o singură remaniere, cea a ministrului Agriculturi, acolo unde Viorel Gherciu a fost înlocuit luna trecută cu Vladimir Bolea, fost deputat PAS.

Mădălin Necșuțu
17/08/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii