Mesajul preşedintei Maia Sandu la unitate naţională: „Vom marca pacea pe 9 mai”

Anticorupţie.md
03/05/2022
presedinte.md

Preşedinta Maia Sandu a adresat cetăţenilor un mesaj în care îndeamnă la unitate naţională şi anunţă că la 9 mai Republica Moldova va sărbători Ziua Europei şi îi va comemora pe cei care şi-au jertfit viaţa pentru pace. Şefa statului i-a mai îndemnat pe moldoveni să nu cadă pradă dezbinării și să vadă în cei din preajmă concetățeni, vecini și prieteni.

Maia Sandu şi-a început mesajul cu o istorie recentă despre cum nu a reuşit să îi ofere un interviu unei jurnaliste din Kiev, ucisă în apartamentul său unde a explodat o rachetă rusească.

„Săptămâna trecută, am primit o solicitare de interviu de la o jurnalistă ucraineană. Nu am reușit să răspund. Două zile mai târziu, autoarea solicitării, Vira Hirici, a fost găsită sub dărâmăturile casei sale din Kiev după ce clădirea fusese lovită de o rachetă rusească. O rachetă a lovit un bloc cu oameni pașnici și, într-o frântură de secundă, prezentul și viitorul au devenit trecut. O moarte ce s-a așezat tristă și tăcută în șirul zecilor de mii de tragedii aduse de acest război devastator. Dar și o moarte cu nume și chip concret, ca probă de necontestat într-un dosar de crimă. Fiecare dintre noi are o Vira Hirici pe care nu a cunoscut-o personal, dar care a devenit durerea lui personală”, şi-a început discursul Maia Sandu.

Şefa statului a reiterat poziţia că Republica Moldova condamnă războiul pornit de Rusia în Ucraina.

„Dragi concetățeni, războiul este la hotarul nostru, nu putem nega această realitate. Pacea depinde de puterea noastră de a fi uniți în fața pericolului comun și ea poate fi menținută doar cu eforturi comune. Pacea depinde de capacitatea noastră de a nu ne lăsa prinși în plasele falsurilor și provocărilor, de puterea noastră de a gândi drept și de a acționa cu responsabilitate, de a nu promova ura și dezbinarea. Nimeni nu vrea război. Nicio mamă, indiferent că e din Găgăuzia, din Chișinău sau din Bălți, nu vrea să-și vadă copiii pe front. Nimeni nu vrea ca o rachetă să-i distrugă casa la care a muncit o viață” , a argumentat preşedinta.

Maia Sandu a anunţat continuarea campaniei „Moldova pentru pace” şi disponibilitatea ţării noastre de a primi în continuare refugiaţi din Ucraina.

„Campania Moldova pentru pace continuă. Vom marca pacea pe 9 mai, când îi comemorăm pe cei căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, un conflict care a costat milioane de vieți. Ne vom aminti de victimele războiului și vom onora sacrificiul eroilor. Vom marca pacea de Ziua Europei, care s-a unit pentru a nu mai permite războaie pe continent și le-a oferit europenilor prosperitate și progres. Este calea pe care am ales să mergem și noi. Suntem diferiți, dar avem de trăit alături, de construit un viitor împreună, în țara noastră. Să alegem în fiecare zi să fim de partea luminii. În pace, Moldova are viitor”, şi-a încheiat mesajul șefa statului.

Anticorupţie.md
03/05/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii