Militari din 4 țări efectuează exerciții tactice pe teritoriul Republicii Moldova. Care este motivul

Tatiana Gherța
27/03/2023
army.md

Ministerul Apărării anunță că în perioada 27 martie – 7 aprilie la poligoanele Armatei Naționale se va desfășura exercițiul multinațional „JCET-2023” (Joint Combined Exchange Training). La modul practic, militarii Armatei Naționale se vor antrena împreună cu colegii lor din România, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Irlanda de Nord.

Potrivit comunicatului emis de Ministerul Apărării „conform scenariului, militarii din cele patru țări vor executa trageri de luptă avansate, parașutări, exerciții de antrenament în teren cu misiuni specifice.”

Antrenamentul în comun are drept scop efectuarea unui schimb de experiență între militarii forțelor speciale din cele 5 state implicate.

În contextul desfășurării exercițiului „JCET 2023”, ministerul face apel către cetățeni să nu speculeze pe seama exercițiului, în contextul deplasării tehnicii militare din unitățile centrale de instruire ale Armatei Naționale.

Precizăm că, acum 2 săptămâni Ministerul Apărării a anunțat că în prezent sunt în curs de desfășurare discuții și negocieri privind posibilitatea acordării de către Uniunea Europeană a unui ajutor pentru dezvoltarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova. Așadar, ar fi vorba de un ajutor în valoare de 40 de milioane de euro, egal cu cel alocat în 2022.

„Discuțiile actuale se focusează pe continuarea proiectelor inițiate anterior, dar și lansarea unor proiecte noi care pot include achiziții de radare pentru dotarea subunităților Armatei Naționale responsabile de supravegherea spațiului aerian al țării noastre. Odată cu luarea unei decizii finale, instituția de apărare va informa opinia publică în timp util și va veni cu mai multe detalii privind asistența respectivă.”, a comunicat ministerul de resort.

Anterior UE a aprobat un ajutor financiar pentru anii 2021 și 2022 în valoare de 47 de milioane de euro pentru dezvoltarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova. La modul practic este vorba de asigurarea cu echipament modern a subdiviziunilor medicale și de geniu, dar și fortificarea capacităților logistice, de transport, comunicații și informatică și altele.

Tatiana Gherța
27/03/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii