Ministerul Justiției a pierdut un proces împotriva a cinci judecători ai CSJ

Anticoruptie.md
19/10/2017
justice.gov.md

Cinci ex-judecători de la Curtea Supremă de Justiție și mama fostei ministre a Sănătății au câștigat procesul de judecată intentat de Ministerul Justiției, pentru încasare în acțiune de regres a despăgubirilor achitate de Republica Moldova la CEDO, într-un proces pierdut în 2014, „Radu contra Moldovei”.

Magistrații Valeriu Doagă, Tamara Chișca-Doneva, Tatiana Vieru, Galina Stratulat și Iulia Cimpoi au fost acționați în judecată de Ministerul Justiției în februarie 2016, pentru a achita 111.000 de lei în folosul Ministerului Finanțelor. Printre persoanele acţionate în judecată a fost şi mama fostei ministre a Sănătății, Anadela Glavan, şefa Asociaţiei Medicale Teritoriale (ATM) Centru din municipiul Chişinău.

La 18 octombrie 2017, Curtea Supremă de Justiție a pus punct procesului de judecată, dându-le dreptate judecătorilor. În motivarea deciziei CSJ se precizează că „argumentele invocate în cererea de recurs de Ministerul Justiției sunt similare argumentelor invocate atât în prima instanță, cât și în instanța de apel și sunt expuse asupra circumstanțelor de fapt și nu de drept, cărora instanța de apel le-a dat o apreciere corectă, având la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare”.

Atât Judecătoria sectorului Buiucani, cât și Curtea de Apel Bălți care au examinat dosarul au respins anterior pretențiile Ministerului Justiției. Procesul de judecată a durat mai bine de un an și jumătate. În cadrul procesului, la solicitarea instanței de fond a fost ridicată și excepția de constituționalitate pentru controlul constituționalității art. 27 din Legea cu privire la Agentul guvernamental și remisă după competență Curții Constituționale.

Prin hotărârea Curții Constituționale din 25 iulie 2016 a fost admisă parțial excepția de neconstituționalitate și a fost recunoscut constituțional art. 27 din Lege, „în măsura în care acțiunea în regres se bazează pe o sentință pronunțată în cadrul unei proceduri judiciare separate la nivel național, prin care se constată că judecătorul sau o altă persoană a comis sau a admis, intenționat din neglijență gravă, acțiuni sau inacțiuni care au determinat ori au contribuit semnificativ la încălcarea prevederilor Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care a fost constatată printr-o hotărâre a Curții Europene ori formularea unei declarații unilaterale”.

În ianuarie 2016, la doar câteva zile de la numirea în funcție, ministrul Justiției Vladimir Cebotari a anunţat că va acţiona în judecată mai multe persoane responsabile de pierderea dosarelor împotriva Republicii Moldova la CEDO în ultimii ani. În listă au fost incluşi magistraţi, procurori, dar şi un viceprimar al Capitalei.  Printre cei acţionaţi în judecată sunt 11 foşti sau actuali magistraţi ai Curţii Supreme de Justiţie, inclusiv fostul preşedinte al acestei instituții Ion Muruianu, dar și colega sa Nina Cernat, în prezent ambii judecători la Curtea de Apel Chişinău.

Portalul Anticoruptie.md a scris anterior despre faptul că viceprimarul Capitalei Vladimir Coteț a pierdut, în octombrie 2016, procesul de judecată în cazul acțiunii de regres inițiată de Ministerul Justiției. Judecătoria Buiucani a admis acțiunea ministerului, obligându-l pe viceprimar să achite în beneficiul statului aproximativ 20.000 lei.

Anticoruptie.md
19/10/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii