Ministra Mediului Iuliana Cantaragiu a recunoscut că prelungirea autorizațiilor pentru Uzina Metalurgică Moldovenească din Râbnița reprezintă compromisul identificat cu Tiraspolul pentru a obține un preț redus la energia electrică.
Cantaragiu spus că uzina a depus deja cerere pentru a obține autorizația de mediu pentru o perioadă de cinci ani. Una dintre condițiile eliberării autorizației este achitarea taxei de mediu în bugetul de stat al Republicii Moldova.
„Noi am solicitat tuturor companiilor din stânga Nistrului să se conformeze legislației Republicii Moldova și să funcționeze în baza autorizațiilor. Ei înțeleg că dacă vor să aibă relații de export sau import cu UE trebuie să funcționeze în baza legislației de mediu. Uzina de la Râbnița, parțial, deja a făcut asta. Ei au fost acreditați la standardul internațional de mediu ISO 14000”, a declarat oficiala în cadrul unei televiziuni la Realitatea.
Acum trei zile, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat că Energocom a prelungit contractul pentru încă o lună la prețul de 59,9 dolari pentru un MWh cu Centrala Termoelectrică Moldovenească, ceea ce constituie cu 5 cenți mai mult decât pentru luna mai.
Republica Moldova va achiziționa, începând cu 4 iunie, 30% din necesarul său de energie electrică de la compania ucraineană Energoatom.
Pe luna iunie, „prețul mediu ponderat al energiei electrice va fi de aproximativ 65,03 dolari pentru un MWh”, a precizat oficialul pe pagina sa de Facebook.
Pe 1 iunie, Comisia pentru Situații Excepționale a prelungit, marți, până pe 30 iunie curent, autorizația de emisie a poluanților și cea pentru gestionarea deșeurilor pentru Uzina Metalurgică Moldovenească din Râbnița. Concesiile Chișinăului față de acest agent economic, unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul regimului separatist de la Tiraspol, sunt făcute în contextul achiziției energiei electrice de la Centrala Termoelectrică Moldovenească (Moldgres).
Trebuie spus că, la sfârșitul lunii aprilie curent, Energocom a semnat un contract de achiziție a 70% din electricitatea necesară cu Centrala Termoelectrică Moldovenească la prețul de 59,5 dolari/ MWh.
Uzina Metalurgică Moldovenească este unul dintre principalii finanțatori ai bugetului regiunii separatiste din stânga Nistrului.
Potrivit unui raport al pretinsului minister al dezvoltării economice de la Tiraspol, la sfârșitul anului 2021, vânzările uzinei au fost de peste 432 de milioane de dolari – aproape jumătate din cifra totală a exporturilor regiunii transnistrene.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii