„Este etic să colecteze bani?!”. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, către directorii de spitale

Tatiana Gherța
28/11/2023
biziday.ro

Peste 6 miliarde de lei sunt destinați anual Fondului asigurărilor obligatorii de asistență medicală și, cu toate acestea, atunci când deschid ușa spitalelor, oamenii sunt nevoiți să facă plăți suplimentare neformale, a recunoscut directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Ion Dodon, marți, în cadrul lansării concursului „Promotor al integrității în sănătate”, eveniment organizat la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și menit să pornească lupta împotriva corupției în instituțiile medicale. 

Prezentă la eveniment, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, i-a îndemnat pe administratorii de spitale să răspundă la o serie de întrebări care vor fi discutate în toate instituțiile medicale din Moldova. Oficialul i-a îndemnat pe colegii de la Centrul Național Anticorupție să se implice mai mult în eradicarea corupției.

„Este etică promovarea medicamentelor? Cum reglementăm acest domeniu? Este asta mită, interes, plată oficială? Este etic ca sala de operații în multe instituții de top să fie încuiată și la ea să aibă acces doar o singură persoană de parcă ar fi un SRL?”, a întrebat Nemerenco. 

„Noi cunoaștem toți că se întâmplă asta. E etic sau nu ca tinerii medici să nu aibă acces niciodată la echipamente performante? Ei pleacă până la urmă din instituție, dar înainte de a pleca să știți că trec pe la minister. Este etic să permiți unui tânăr medic să utilizeze un medicamen nou sau nu? Și atunci, cineva dintre colegii mai în vârstă îi spune: Mai lucrează la acel vechi, eu tot așa am lucrat? Este etic ca toți pe scară, de la cel mic până la cel de sus, să colecteze bani pentru un anumit scop și să-i trimită undeva? Aici o să rog foarte mult CNA să ne ajute să scoatem din rădăcini aceste practici. Este etic să lăsăm pacientul să aștepte ore în șir cu durere?”, a întrebat Nemerenco. 

Corupția nu reprezintă doar o încălcare de ordin penal, a subliniat directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Ion Dodon, „dar mai reprezintă și abuzul de serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, încălcarea ordinii rândului la diferite intervenții chirugicale, trecerea unei persoane care nu a stat nicio zi la rând înaintea unei persoane care a stat trei sau patru ani”.

„Corupția nu înseamnă doar plăți informale, ci și achiziții făcute cu dedicație pentru un anumit agent economic.”

Totodată, mai spune Dodon, actele de corupție sunt și faptele de condiționare a achitării pentru serviciile medicale. Încălcări sunt și așa-numitele acceptări pentru diverse mulțumiri, cadouri pentru prestarea serviciilor medicale sau conexe. 

„Marea majoritate a salariaților achită în medie vreo 13.000 de lei pe an prime de asigurare obligatorie de asistență medicală. Guvernul transferă în fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală 6,5 miliarde de lei pentru a asigura acordarea de asistență medicală persoanelor defavorizate: pensionarilor, invalizilor”, a spus Dodon. 

„Cum se simte omul care achită taxe și impozite 13.000 - 14.000 de lei pe an atunci când la instituția medicală este nevoit să facă plăți suplimentare din buzunar. Aceasta într-adevăr creează probleme foarte mari de percepție a sistemului. Aceasta poate duce la distrugerea sistemului de asigurare obligatorie de asistență medicală”, a precizat Dodon. 

Ministra Nemerenco a mai precizat că, în ultimul timp, toate mesajele Ministerului Sănătății sunt mesaje anticorupție. Rezolvarea acestei probleme poate porni chiar din interiorul instituțiilor, care au capacitatea să se curețe. 

„Costul real al corupției este mult mai mare decât banii care circulă în acest cerc vicios de la unul la altul. Aceasta este ilegalitatea, excluderea și deziluzia pe care o trăiesc oamenii și stagnarea în dezvoltare. Batem pasul pe loc, discutând doar. (...) Iată de ce dvs. ca lideri trebuie să evaluați tot ce se întâmplă în instituții. Să culegeți opinia colegilor, pacienților, nu doar cele bune, dar și cele rele. Trebuie să cunoașteți foarte bine toate barierele în calea menținerii unei culturi etice instituționale și să identificați modalitatea de a depăși aceste bariere”, a conchis Nemerenco.

Concursul „Promotor al integrității în sănătate” a fost lansat de Ministerul Sănătății, CNA și asociații obștești din domeniu.

Noul instrument are drept scop ca toate instituțiile medico-sanitare publice să-și autoevalueze standardele de integritate și să le adune pe toate într-un raport. Participanții la concurs sunt invitați ca, până la 19 decembrie curent, să trimită Centrului și Ministerului Sănătății raportul de autoevaluare a standardelor de integritate și sistemul sănătății.

Condițiile, criteriile de evaluare și termenul de depunere a documentelor vor fi plasate pe site-ul Ministerului Sănătății și partenerilor. Câștigătorii concursului vor fi premiați în cadrul Galei Premiul „Promotor al integrității în sănătate”.

Tatiana Gherța
28/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii