Ministrul de Externe, Nicu Popescu, la RFI: Negocierile, dificile cu Rusia. Gazoductul Iași-Ungheni, element crucial pentru securitatea energetică

Valeria Vițu
19/10/2021
MAEIE

„Pentru a depăși criza energetică, R.Moldova poartă discuții atât în Vest, cât și în Est. Negocierile cu Rusia sunt dificile.  În același timp, Republica Moldova caută alternative. Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău este un element crucial pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, dar el deocamdată nu poate oferi o soluție per ansamblu pentru toți cetățenii Moldovei”, declară într-un interviu la RFI, viceprim-ministrul Republicii Moldova, Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene.  

„Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău este operațional și pot fi livrate anume cantități de gaz. Ne permite să minimizăm riscurile pe care le are Republica Moldova în plan energetic. Dar el deocamdată nu poate oferi o soluție per ansamblu pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Trebuie să fim conștienți că acest gazoduct poate livra gaz doar părții centrale a Moldovei. În țară, nu avem infrastructura necesară pentru pomparea gazului în nord sau în sud, în ambele direcții. Trebuie să ținem cont și de faptul că România are acum anumite rezerve de gaz. O parte din aceste rezerve eventual ar putea fi oferite și pompate în rețeaua noastră, dar în același timp, aceste rezerve nu sunt suficiente pentru a acoperi toate necesitățile Republicii Moldova pentru iarna întreagă”, precizează ministrul de Externe. 

Potrivit lui Nicu Popescu, există un dialog cu România. În același timp, Republica Moldova are nevoie de dialoguri și cu alte state ”pentru a minimiza riscurile acestei neclarități legată de viitoarele livrări de gaz”.

Referindu-se la negocierile cu Federația Rusă, vicepremierul R.Moldova spune că acestea sunt complicate. „Atât Republica Moldova, cât și Federația Rusă au poziții și interese naționale destul de clar formulate. Acum, discutăm cu Federația Rusă, singurul furnizor de resurse de gaz în Republica Moldova. Discutăm și cu alți parteneri, inclusiv state membre ale Uniunii Europene ca să ne ajute în depășirea acestei crize. Avem trei direcții de acțiune: asistență tehnică și expertiză, identificarea unor surse potențiale de energie, identificarea unor soluții financiare pentru compensarea creșterii prețurilor la resursele energetice care afectează întregul continent”.

În ultimele zile, una dintre cele mai importante activități ale Guvernului de la Chișinău, ne spune Nicu Popescu, este obținerea surselor de finanțare care „ne-ar permite să ușurăm povara acestor creșteri de prețuri pentru concetățenii noștri”.

”Purtăm discuții cu oficiali de rang înalt ai Guvernelor României, Ucrainei, Germaniei, Slovaciei, Bulgariei, Poloniei, Turciei și Azerbaidjanului, dar și cu alți parteneri în regiune în vederea identificării unor soluții pentru problematica energetică. În calitate de stat asociat cu Uniunea Europeană, beneficiem de o susținere nu doar politică ci și practică din partea UE și a statelor membre”.

Să spunem că, în noiembrie, ministrul de Externe de la Chișinău urmează să facă o vizită la Moscova. „Voi merge în Federația Rusă, la invitația omologului meu Serghei Lavrov. Vom discuta mai multe subiecte legate de relațiile bilaterale. Va fi abordată și problema transnistreană, cooperarea comercial-economică. Începând cu 1 noiembrie ar trebuie să avem o claritate. Republica Moldova este interesată de o cooperare eficientă și predictibilă în sectorul energetic - și mizează pe soluționarea cât mai rapidă a problemei aprovizionării cu gaze naturale a țării noastre”, conchide la RFI, Nicu Popescu. 

Pe 13 octombrie, Comisia pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova a declarat stare de alertă în sectorul energetic, pentru a evita o eventuală criză. Consumatorii au fost îndemnați să reducă consumul de gaze. Totodată, a fost eliberată păcură din rezerva de stat.

Republica Moldova nu are deocamdată un nou contract de livrare a gazelor cu Gazprom, iar prețul pentru luna octombrie ajunge la aproape 1000 dolari pentru mia de metri cubi, un preț nejustificat și nerealist pentru R.Moldova, susțin autoritățile, transmite RFI, într-o corespondență de la Chișinău. 

Valeria Vițu
19/10/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii