În acest an urmează să fie finalizată separarea operatorului sistemului de transport de gaze, proces inițiat în 2011, nefinalizat până în prezent. Totodată, va fi transpus regulamentul UE ce reglementează monitorizarea integrității și transparenței pieței angro de energie, cunoscut sub denumirea de REMIT, unul dintre principalele obiective fiind prevenirea acțiunilor de manipulare a pieței.
Aceste subiecte au fost discutate, marți, la Bruxelles, de delegația condusă de ministrul Energiei, Victor Parlicov, cu conducerea Rețelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze (ENTSO-G).
Astfel, operatorii sistemului de transport vor face schimb de date operaționale, pentru a fi publicate pe platforma de transparență a ENTSO-G.
Regulamentul (REMIT) a început să fie implementat de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică în februarie a acestui an. Din martie până în prezent ANRE a înregistrat cinci companii participante la piața angro de gaze.
„De această dată suntem determinați să punem în aplicare, fără alte justificări și întârzieri, angajamentele asumate pentru a separa cel de-al doilea operator de sistem de transport și a liberaliza piața gazelor”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.
La discuția cu conducerea ENTSO-G au fost abordate și chestiunile infrastructurii de transport și stocarea gazelor în vederea pregătirii de următorul sezon rece.
De asemenea, delegația Republicii Moldova a purtat un dialog similar pe partea de energie electrică, cu managementul Rețelei europene a operatorilor de sisteme de transport a energiei electrice (ENTSO-E) și a Secretariatului Comunității Energetice. Proiectele de interconectare energetică, de rând cu alocarea capacităților comerciale în baza unui mecanism corect și echitabil, perfecționarea cadrului de reglementare referitoare la piața de echilibrare și statutul de observator al întreprinderii Moldelectrica la ENTSO-E, au fost temele abordate în cadrul acestei întrevederi.
Conducerea Ministerului Energiei, a întreprinderilor din sector, reprezentanți ai ANRE și mai mulți deputați s-au aflat în perioada 22-23 mai la Bruxelles pentru a participa la cea de-a patra reuniune “Dialog la nivel înalt pe domeniul energetic Uniunea Europeană – Republica Moldova”.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii