„Noi nu avem niciun indiciu în acest moment”. Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, despre riscul de natură militară la adresa Republicii Moldova

Ilie Gulca
26/01/2022
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Foto: https://emerging-europe.com

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că nu observă la adresa Republicii Moldova riscuri de natură militară, dar dosarul transnistrean rămâne o problemă nerezolvată, precum și prezența militară rusească la est de Nistru.

„În acest context regional foarte complicat şi în zona folosirii energiei ca o armă strategică de către Federaţia Rusă şi în contextul presiunii economice [...] există o instabilitate la nivel regional, există o mai mare nervozitate pe pieţele internaţionale şi automat economiile suferă. Împreună cu UE putem să facem şi mai mult. Pe chestiuni legate de creşterea capacităţii administrative în Republica Moldova unde există o direcţie reformistă, europeană”, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, în timpul unui interviu oferit în exclusivitate pentru TVR Moldova.

Oficialul a mai afirmat că NATO respectă neutralitatea Republicii Moldova şi este decisă să să investească în continuare într-o ţară care are tot dreptul de a-şi alege drumul pe care îl doreşte.

În cadrul vizitei la Bruxelles din 24-25 ianuarie anul curent, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicu Popescu, a avut o întrevedere cu secretarul general adjunct Mircea Geoană. 

În cadrul discuţiei, interlocutorii au stabilit punctual paşii ulteriori pentru implementarea obiectivelor Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) pentru 2022–2023 aprobat recent de Guvern, ministerului de Externe revenindu-i rolul de coordonator al acestui proces.

„Este un plan cuprinzător, este util pentru că asta ne-a solicitat partenerii din Republica Moldova, dar e şi suficient de flexibil pentru a putea de ambele părţi să introducem elemente suplimentare dacă situaţia sau necesităţile vor impune o astfel de flexibilizare”, conchide Mircea Geoană.

Ilie Gulca
26/01/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii