Moldovean, învinuit de traficarea conaţionalilor în Franţa, trimis pe banca acuzaţilor

Anticorupţie.md
26/10/2021

Procuratura Generală a trimis în judecată dosarul intentat unui cetățean moldovean, învinuit că a falsificat cel puțin 500 de acte, inclusiv cărți de identitate și permise de conducere românești, folosite ulterior în scopul exploatării prin muncă în Franța, a persoanelor venite preponderent din Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, inculpatul și-a desfășurat activitatea ilegală din anul 2015 până la începutul lui 2021, când a fost arestat. În rezultat, acesta a obținut venituri din activitatea infracţională de cel puţin 400.000 de lei. La solicitarea procurorilor, pe bunurile învinuitului (inclusiv trei automobile de lux) au fost aplicate sechestre, în sumă de peste 1,5 milioane de lei.

Amintim că în Franța au fost puse sub acuzare 14 persoane, dintre care cetățeni români,  francezi și moldoveni,  care aveau rolul de recrutare a victimelor, traficarea și supravegherea acestora. Suma veniturilor ilegale obşinute de gruparea criminală din Franța a fost estimată la peste 12 milioane de euro.

Anticorupţie.md
26/10/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii