Moldovenii vor putea călători cu paşapoarte expirate timp de un an

Denis Romanescu
19/05/2022
Anticoruptie.md

Cetățenii Republicii Moldova, ale căror pașapoarte expiră înainte de 31 decembrie 2022, vor putea să le utilizeze până la 1 iunie 2023. Centrele Multifuncționale ale Agenției Servicii Publice (ASP) nu vor mai perfecta paşapoarte pentru majoritatea  moldovenilor, cel puţin, până la luna octombrie anului curent.

Această decizie a fost luată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova din 18 mai anul curent. Astfel, Decretul nr.21 al Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova din 18 mai 2022 prevede că „de la 1 iunie 2022 se prelungește automat până la 30 iunie 2023, valabilitatea pașaportului de cetățean. al Republicii Moldova, care a expirat sau, în funcție de circumstanțe, expiră în perioada 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2022”.

În document se precizează că Agenția Servicii Publice nu va elibera pașapoarte în următoarele cazuri: solicitantul deține cel puțin un pașaport de cetățean al Republicii Moldova, a cărui valabilitate a expirat sau va expira în perioada 01 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2022; solicitantul deține un pașaport valabil; o persoană solicită eliberarea a două pașapoarte în același timp.

În decizie se mai arată că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova va informa toate statele despre prelungirea valabilității pașapoartelor cetățenilor Republicii Moldova în termen de 10 zile. „Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, în termen de 10 zile, pe canale diplomatice, va informa toate statele despre prelungirea valabilității pașaportului de cetățean al Republicii Moldova, care a expirat în perioada 01 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2022”, se precizează în decizia Comisiei.

La rândul său, Agenția Servicii Publice a precizat într-un comunicat de presă  că aceste măsuri au fost luate în legătură cu triplarea în perioada martie-mai a anului curent  a numărului de cereri perfectare a paşapoartelor. „Având în vedere situația din regiune, care a dus direct la o triplare a numărului de cereri de eliberare a pașapoartelor pentru cetățenii Republicii Moldova, s-a decis luareade măsuri pentru ca procesul de eliberare a pașapoartelor să nu fie oprit, iar cetățenii Moldovei să fie asiguraţi cu pașapoarte, în condițiile legii”, precizează ASP.

În comunicat se mai menţionează că la 13 mai 2022, Agenția pentru Servicii Publice a semnat un contract pe trei ani cu compania poloneză PWPW pentru furnizarea de pașapoarte albe, iar pe 18 mai 2022, a fost semnat un contract cu compania franceză SELP privind furnizarea de echipamente și software pentru personalizarea cărților de identitate și documentelor de călătorie.

Agenția Servicii Publice a mai menționat că producția de pașapoarte de tip nou și cărți de identitate va fi pusă în funcțiune începând cu octombrie 2022, iar costul unui nou tip de pașaport va fi mai mic cu aproximativ 200 de lei.

Denis Romanescu
19/05/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii