Noi criterii de vulnerabilitate energetică. Vezi dacă te înscrii în aceste categorii

Anticoruptie.md
08/07/2023
Sursa: CIJM

Parlamentul instituite două categorii noi de vulnerabilitate energetică a populației: maximă și primară. Proiectul de lege, propus de președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, deputatul PAS, Dan Perciun, a fost votat, vineri, în prima lectură. Obiectivul inițiativei legislative este de a ținti cât mai eficient păturile vulnerabile de cetățeni în contextul acordării compensațiilor pentru plata facturilor la consumul de energie.

Dincolo de completarea categoriilor de vulnerabilitate, proiectul propune integrarea celor două instrumente de susținere a cetățenilor în perioada rece a anului, și anume – compensarea facturilor și ajutorul pentru perioada rece a anului – într-un mecanism unic. Autorul precizează că, în precedenta perioadă rece, aproximativ 170.000 de familii au beneficiat de ambele plăți, completând două cereri separate în două sisteme informaționale separate.

O altă problemă care va soluționată prin aplicarea prevederilor propuse este impactul redus al măsurii pentru locuitorii zonelor rurale care nu sunt racordați la surse de energie pentru încălzire. În funcție de circumstanțele gospodăriei, aceasta ar urma să beneficieze fie de compensație în factură, fie de o plată monetară din Fondul de Vulnerabilitate Energetică.

Adițional, pentru a avea o imagine mai bună a veniturilor familiei, se propune acordarea accesului la datele deținute de instituțiile bancare, birourile de credit și alte instituții financiare privind situația financiară a familiei. Aceasta măsură este imperativă în condițiile unei cote importante a muncii nedeclarate și subdeclarate în economia Republicii Moldova.

Pentru a implementa măsurile menționate, este necesară modificarea Legii privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice și a Legii cu privire la ajutorul social. Proiectul respectiv va fi supus votului în lectura a doua. 

Anticoruptie.md
08/07/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii