Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselsky, a declarat, marți seară, la postul local de televiziune, că forțele ruse au intervenit în Războiul de pe Nistru pentru a proteja femeile și copiii de forțele speciale moldovenești.

„Armata 14 a trebuit cumva să răspundă, să protejeze, să reacționeze, protejând femeile și copiii [...] În martie 1992, fosta Armată 14 a URSS nu aparținea nimănui, nu reușise încă să treacă sub jurisdicția Federației Ruse. Cine a venit în apărarea soțiilor și copiilor Armatei 14? Gărzile și milițiile din Transnistria. Și au reușit să recupereze soțiile și copiii militarilor ruși din mâna detașamentelor de forțe speciale [moldovenești]. În timpul acestor ciocniri, au fost și pierderi, dintre care una a fost un maior care a acoperit cu pieptul o grenadă aruncată după civilii care pleacau”, a declarat Kransoselsky.

El a mai spus că numai astfel de intervenții au făcut posibilă „eliberarea” Tighinei.

„În urma acestei decizii, orașul Bender a fost deblocat. Acele posturi care stăteau la intrările în orașul Bender au fost îndepărtate. Blocuri îndepărtate, personal retras. Câteva zile mai târziu, o coloană de vehicule blindate și personal a fost adusă în Bender. Acestea erau formațiuni militare. Am mers în direcția satului Varnița, pe direcția Chișinău. Toți cei care înțeleg treburile militare sunt conștienți că este imposibil să intri în oraș fără pregătire. Acest lucru trebuie făcut timp de cel puțin două-trei luni. Presupun că în martie 1992 începuseră deja pregătirile, după agresiunea de la Dubăsari, punctul culminant a fost tocmai pe 19 iunie”, a mai spus el.

Pe 2 martie 1991, președinte Republicii Moldova de atunci, Mircea Snegur, a autorizat atacul asupra grupărilor separatiste din Transnistria susținute de fosta Armată 14 sovietică, preluată în acel moment sub controlul Rusiei. Cu o zi înainte, gardiștii transnistreni și mercenari cazaci cantonați în regiune provocaseră un incident și atacaseră forțele de poliție moldovenești din Dubăsari.

Cum Republica Moldova nu avea forțe armate la acea vreme, autoritățile judiciare au folosit poliția și grupuri de voluntari pentru a lupta cu Garda Transnistreană și cu cazacii din Dubăsari, Bender și Tiraspol.

Războiul dintre forțele moldovenești pe o parte și cele transnistrene, mercenari cazaci și Armata 14 rusească pe de cealaltă parte, s-a încheiat pe 21 iulie 1992, atunci când președintele rus Boris Elțin și președintele Republicii Moldova Mircea Snegur au semnat încetarea focului, prin documnetul ce purta numele de Acordul privind principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.