„Nu e pe agenda Kremlinului”. Dmitri Peskov a comentat protestul jurnalistei de la Pervîi Kanal

Ilie Gulca
15/03/2022
Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, și jurnalista Marina Ovseanikova. Colaj: CIJM

Protestul angajatei postului rusesc de stat, Pervîi Kanal, Marina Ovseanikova, este un act de „huliganism”, a declarat secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, și „nu o problemă de pe agenda Kremlinului”.

„În ce privește această fată, [fapta ei – n.r.] este huliganism. Postul de televiziune ar trebui să se ocupe de asta... Aceasta nu este o chestiune de pe agenda noastră”, a spus el pentru o agenție de știri.

Dmitri Peskov a ținut să precizeze că „Pervîi Kanal, ca și alte canale de top ale Rusiei, este un brand media de înaltă calitate, în timp util, foarte prompt și obiectiv”.

„Sunt anumite departamente, anumite organisme care se ocupă de asta [protestul jurnalistei – n.r]. Transmisiunea în direct a oricărui post TV este o dimensiune aparte, unde există o responsabilitate specială, mai ales pentru cei care lucrează acolo”, a subliniat Peskov.

Autoritățile rusești au anunțat că, la acest post TV, a fost demarată o acțiune de epurare a celor care nu manifestă loialitate față de regimul lui Vladimir Putin.

Luni seară, o editoră a televiziunii de stat din Rusia, Pervîi Kanal, Marina Ovseanikova, a apărut în direct pe ecran în timpul difuzării principalului buletin de știri, „Vremea”, la o oră de maximă audiență, cu un mesaj anti-război şi anti-propagandă.

„Opriți războiul! Nu credeți propagandei, aici vă mint!”, a strigat Maria Ovseanikova în ce prezentatoarea TV prezenta buletinul de știri.

Chiar dacă protestul a durat doar trei secunde, milioane de ruşi au reuşit să vadă mesajul.

Înainte de această acțiune de protest, Marina Ovseanikova a înregistrat un mesaj video pe care l-a distribuit pe rețelele de socializare.

„Tot ce ce se întâmplă acum în Ucraina este o crimă, iar Rusia este un stat agresor. Responsabilitatea cade pe o singură persoană, Vladimir Putin... Tatăl meu este ucrainean, mama – rusoaică. Niciodată nu am fost dușmani. Din păcate, în ultimii ani, am lucrat la Pervîi Kanal, m-am ocupat de propaganda Kremlinului. Acum îmi este foarte greu și îmi e foarte rușine. Îmi este rușine că am permis zombarea cetățenilor ruși”, a declarat Ovseanikova.

Redactora care este mamă a doi copii a fost reţinută imediat. Pentru „discreditarea forţelor armate” ruse, jurnalista riscă până la 15 ani de închisoare.

Ilie Gulca
15/03/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii