Angajații Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” își exprimă dezacordul față de intenția Ministerului Sănătății de a comasa instituția cu Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabil în timp ce Ministerul Sănătății susține că scopul fuziunii este crearea unui management comun și a unei funcționări mai eficiente.
Angajații Spitalului „Toma Ciorbă” consideră că la baza inițiativei prin care instituția va fi comasată cu Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile din suburbia capitalei, orașul Codru, ar sta de fapt interese economice.
„Nu dorim să credem că actuala propunere de fuziune ar urmări eliberarea terenurilor pe care este amplasat spitalul. (...) În loc să se promoveze proiecte de renovare capitală a clădirilor istorice a IMSP SCBI „Toma Ciorbă” și de construcție a blocurilor moderne pe teritoriul spitalului, Ministerul Sănătății propune inexplicabil fuzionarea cu o instituție medicală care nu are condițiile adecvate pentru un spital pentru tratarea bolilor infecțioase. Astfel sunt puse în prim-plan interesele economice în defavoarea sănătății pacientului cu limitarea în același timp a actului medical și a accesului bolnavilor la consultații interdisciplinare de urgență”, se arată în petiția semnată de colectivul IMSP SCBI „Toma Ciorbă”.
Petiția a fost transmisă la Președinție, Parlament, Guvern, Avocatul Poporului și Ministerului Sănătății. Semnatarii solicită implicarea tuturor destinatarilor în vederea neadmiterii închiderii Spitalului de boli infecțioase „Toma Ciorbă”, excluderea din ordinea de zi a proiectului privind fuzionarea celor două instituții medicale; inițierea procedurilor de acces la granturile acordate domeniului de dezvoltare în vederea modernizării și renovării SCBI „Toma Ciorbă” și eficientizarea procedurilor de atragere a investițiilor.




O petiție similară a fost semnată și transmisă și de angajații Spitalului Dermatologie și Maladii Comunicabile din orașul Codru. Aceștia amenință cu grevă generală dacă Ministerul Sănătății nu renunță la intenția de a lichida instituția medicală începând cu 1 ianuarie 2024 prin fuzionarea acesteia cu Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.
De altă parte, consultantul principal al Serviciului de informare și comunicare cu mass-media din cadrul Ministerului Sănătății, Corina Gamurari, a menționat pentru Anticoruptie.md că ministerul nu își propune să închidă niciun spital, ci doar să le comaseze.
„Nu se închide niciun spital, se comasează sub management comun, deoarece au același specific: maladii contagioase. Ambele sunt terțiare și activează cu o capacitate joasă din punct de vedere economico-financiar. Nu suntem o țară bogată să ne permitem un asemenea lux să activeze un spital ca Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile cu un volum de 40%, pentru aceasta plătesc cetățenii”, a precizat Gamurari.
Conform notei informative a proiectului pregătit de Ministerul Sănătății, fondul de paturi al Spitalului „Toma Ciorbă” este 135 pentru adulți, dar care a fost utilizat în proporție de doar 65,7% în 2020 și 74,5 % în 2022.
Spitalul „Toma Ciorbă” a fost construit pentru o capacitate de peste 300 de paturi. Actualmente, conform nomenclatorului, își desfășoară activitatea pe 165 de paturi. În 2020, au fost utilizate doar la nivel de 29,3%, iar în 2022 - de 41,6%.
Toate aceste date demonstrează o ineficiență totală a activității spitalului și lipsa necesității numărului actual de paturi, în timp ce celălat spital duce lipsă de paturi pentru secțiile de renimare și pediatrie necesare a fi desfășurate.
„În acest context, este necesar de menționat că Spitalul „Toma Ciorbă” își desfășoară activitatea în edificiu a cărui stare este una mai corespunzătoare. Edificiul poate fi ajustat la standardele actuale de prestare a serviciilor medicale acordate de ambele instituții”, concluzionează autorii proiectului.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii